16.1 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialCometa "McNaugh", observata cu ochiul liber

Cometa „McNaugh”, observata cu ochiul liber

Cometa „McNaugh”, una dintre cele mai stralucitoare comete care a putut fi observata in ultimele trei decenii chiar si cu ochiul liber, a trecut ieri la periheliu, aflandu-se la cea mai mica distanta fata de soare, fiind situata in interiorul Planetei Mercur. Cometa a fost descoperita in cursul anului trecut si poarta numele astronomului care a descoperit-o. Membrii Astroclubului „Calin Popovici”, care functioneaza pe langa Planetariul de la Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Galati, au urmarit in ultimele zile evolutia cometei, iar coordonatorul astroclubului, Ovidiu Tercu impreuna cu un alt pasionat de astronomie, Alexandru Dumitru, au reusit chiar sa fotografieze o parte din parcursul cometei. In perioadele in care cerul este senin si clar, cometa „McNaugh” poate fi observata si cu ochiul liber, avand si o particularitate pentru care astronomii galateni incearca sa gaseasca o explicatie: „In cele mai multe cazuri, cometele se vad ori dupa apusul Soarelui, ori inainte de rasaritul acestuia. Niciodata aceeasi cometa nu a fost observata in ambele situatii. Cometa „McNaugh”, insa, a putut fi observata in ambele cazuri”, ne-a declarat Ovidiu Tercu.

Cele mai citite

Companiile din construcții se confruntă cu deficit de personal și volume mai mici de lucrări

Companiile care activează în domeniul construcțiilor și-au încetinit creșterea, după ce estimările de la începutul anului au fost date peste cap de modificările venite...

Diavolul și motanul

În zodiacul chinezesc în care nici chinezii nu mai cred, anul 2024 este anul Dragonului de Lemn. Cum noi nu avem încă un zodiac...

Două persoane au fost atacate de urs în Brașov și au ajuns la spital

Două persoane au fost atacate de un urs, duminică seară, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Victimele sunt o fată de 14 ani, însărcinată...
Ultima oră
Pe aceeași temă