9.4 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăSpecialCOMENTARIU: Clasic versus modern

COMENTARIU: Clasic versus modern

Există o multitudine de stiluri cu ajutorul cărora ne putem amenaja şi personaliza locuinţa, printre cele mai utilizate fiind două opuse: clasic şi modern. Care dintre stiluri este mai avantajos şi în ce condiţii este indicat să optaţi pentru unul sau altul?

Alegerea unui stil de amenajare este strâns legată de o multitudine de factori, cum ar fi: stilul de viaţă şi personalitatea, familia, gusturile personale, bugetul, influenţele şi experienţa acumulată din călătorii etc., însă cel mai important lucru care trebuie luat în calcul este ca decorul creat să ne reprezinte cel mai bine.

Acest lucru atrage după sine starea de confort pe care ar trebui să o avem acasă.

Înainte de alegerea stilului trebuie luat în calcul şi ce fel de persoană sunteţi: romantică şi visătoare (ceea ce face mai indicat un decor clasic) sau dinamică, ancorată în cotidian şi interesată de aspectul funcţional al lucrurilor (în acest caz, mai potrivit ar fi un ambient modern, elegant şi aerisit).

Deşi se practică îmbinarea elementelor clasice cu cele moderne, de regulă finisaje şi mobilier clasice, cu unele elemente moderne, fiecare dintre cele două stiluri prezintă caracteristici proprii.

Cel clasic are avantajul că nu se demodează în timp, îmbină armonios linii rotunjite, piesele de mobilier având fiecare în parte propria personalitate.

Ambientele clasice sunt mai încărcate decât cele moderne, folosindu-se mobilier din lemn masiv, uneori cu aspect vechi.

Locuinţele mici prezintă dezavantajul spaţiului redus ceea ce condiţionează într-o mare măsură alegerea stilului de amenajare. De exemplu, într-un dormitor mic de bloc este de evitat amenajarea acestuia în stil clasic, cu amplasarea unui mobilier masiv deoarece se va crea un spaţiu extrem de aglomerat.

Ambientele moderne au multe aspecte în comun cu minimalismul, prin faptul că mobilierul este mult simplificat, cu dimensiuni reduse, extrem de funcţional, cu linii simple şi drepte, redus de multe ori doar la elementele de bază.

În ceea ce priveşte materialele din care se confecţionează piesele de mobilier şi accesoriile, se utilizează îndeosebi PAL-ul, sticla şi plasticul. Dacă în casele clasice metalul apare de obicei sub forma fierului forjat, în cele moderne locul este luat de inox şi aluminiu.

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă