Regizorul Nicolae Mărgineanu, cel care a pus şcoala românească de psihologie pe harta lumii, a realizat un documentar cutremurător despre una din nenumăratele victime ale temniţelor comuniste. De data aceasta personajul este chiar tatăl său, prof. univ. Nicolae Mărgineanu, psiholog recunoscut, şi înainte, şi după teribilii ani de încarcerare, drept o somitate în domeniul său. „Pentru mine acest film a fost o datorie faţă de tatăl meu”,a declarat regizorul pentru România Liberă. „Acum că l-am făcut mă simt uşurat, mă simt bine. Iniţial, m-am gândit să fac un film artistic, dar nu am reuşit. Mă simţeam dator şi am aşteptat foarte mult până să-l fac. Chiar dacă pare că e lin şi curge, a fost destul de greu de realizat, a durat cam un an de zile”, a adăugat Mărgineanu.
Viaţa lui Nicolae Măgineanu, născut în 1905 în satul Obreja, judeţul Alba, s-a derulat pe fundalul unor schimbări dramatice din istoria României. După cum apare şi pe prezentarea documentarului, viaţa lui a început în Imperiul Austro-Ungar. „S-a născut sub Franz Iosef şi a murit sub Ceauşescu”, a fost martor al Unirii din 1918, a trăit sub trei regi şi a parcurs toate dictaturile din ţară, de la cea regală la cea legionară, apoi cea antonesciană şi cea comunistă. Nu a făcut niciodată politică şi nu a fost membru al nici unui partid. Era în plină afirmare profesională şi publicase deja 12 cărţi de specialitate când a fost arestat, în 1948. Imediat opera i-a fost interzisă. A făcut 16 ani şi două luni de închisoare, trecând prin puşcăriile Malmaison, Jilava, Piteşti, Aiud şi Gherla. După ce a fost eliberat s-a rugat la Dumnezeu ca măcar 16 ani să mai trăiască. Moare la Cluj, bolnav de cancer, la 16 ani după regăsirea familiei.
De altfel, titlul documentarului face trimitere la cartea sa de memorii, „Amfiteatre şi închisori”, publicată post-mortem la editura Dacia, în 1991, şi la volumul „Nicolae Mărgineanu. Un psiholog în temniţele comunismului” (Polirom 2006), o lucrare realizată pe baza documentelor preluate din arhiva CNSAS de Cristina Anisescu, la rândul său specializată în psiho-sociologie. În interviul acordat pentru documentar Cristina Anisescu povesteşte că din arhivele CNSAS reies sute de pagini de declaraţii date de profesorului Mărgineanu, însă prima, datată 6 iulie 1948, este cea mai consistentă. Nu numai că e imensă, are peste 100 de file, dar sunt semne unde se distinge oboseala celui cercetat sau suferinţa celui torturat, textele devin confuze sau se repetă, iar „acolo unde părea cerneala diluată” poţi crede că „ a fost o lacrimă a suferinţei”.
Bursier al marilor universităţi americane
Destinul lui Nicolae Mărgineanu a fost cu atât mai dramatic cu cât parcursul său profesional a fost mai apreciat. La 22 de ani şi-a dat licenţa în psihologie, la Universitatea din Cluj, iar la 27 de ani îşi lua doctoratul, cu menţiunea magna cum laude. De altfel, primul care l-a impresionat a fost chiar profesorul său, Florian Ştefănescu-Goangă, care-i propune un post de preparator când era încă student în anul al II-lea.
Învaţă germana şi profesorul său îl trimite într-o călătorie de documentare, ajungând în laboratoarele de psihologie. A făcut stagii de pregătire postuniversitare la Leipzig, Berlin, Hamburg, Paris şi Londra. Îi cunoaşte pe urmaşii lui Wundt, respectiv Krueger, Kulpe, Stern, Koehler şi alţii. A fost bursier Rockefeller doi ani în marile universităţi americane Harvard, Yale, Columbia, Chicago şi Duke, unde are privilegiul să îi întâlnească pe Gordon. W. Allport, Louis Thurstone, iar mai târziu pe Woodworth, Thorndike, McDougall şi Adolf Meyer, ultimul fiind considerat figura cea mai de seamă a psihanalizei americane la acea vreme. Pe unde mergea lăsa impresii puternice, Allport numindu-l la un moment dat „psihologul cu cea mai completă pregătire pe plan internaţional”. După doi ani petrecuţi alături de tânăra lui soţie în America, deşi a fost invitat să rămână, a refuzat orice ofertă, întorcându-se încrezător în ţară, mizând pe bine şi adevăr. Se mai specializează în Universitatea din Londra şi la Sorbona, în Paris.
În ţară va fi şef de lucrări la Institutul de Psihologie, conferenţiază la catedra de Psihologie a Universităţii din Cluj. Construieşte instituţii: Laboratorul de psihologie industrială de la Uzinele de Avioane şi la cele de Vagoane şi Armament din Braşov, de la Uzinele Reşiţa, de la Uzinele Siderurgice din Hunedoara, pe cele de la exploatarea petrolieră Astra din Câmpina şi Ploieşti; pune bazele şcolii experimentale de învăţământ tehnic, publică „Psihologia persoanei”, carte de căpătâi dedicată mentorului său Gordon W. Allport, şi înfiinţează o asociaţie româno-americană, alături de alţi intelectuali, precum Dimitrie Gusti.
Cei 16 ani de puşcărie
Premierul Petru Groza îi cere să intervină pe lângă ambasadorul american în interesul României şi să-l recomande pe Mihai Ralea ca ambasador al României, deşi acesta nu era agreat de americani. Acest fapt îl va incrimina mai târziu, un anchetator numindu-l „agent al serviciului american de spionaj”. Cel mai important psiholog al momentului din România, căruia îi scriau Jung, Stern, Pieron, Thorndike, Thurstone sau Allport, era supus unor anchete înfiorătoare. Mărturiile unor foşti colegi de celulă, acordate pentru documentar, la rândul lor mari intelectuali, precum cele ale scriitorului Nicolae Balotă, ale inginerului George Lelescu sau ale psihologului Adrian Neculau, sunt zguduitoare. Ei îşi amintesc încă cu uimire de căldura şi înţelepciunea lui Mărgineanu, de sfaturile de supravieţuire pe care le împărţea, de adevăratele colocvii pe care le susţinea după gratii şi pe care le ascultau toţi ca pe nişte rugăciuni.
Este torturat şi umilit, fără să i se permită să primească pachete sau scrisori din partea familie. Soţia lui, Eufrosina, nevoită să divorţeze după arestare pentru a-şi putea găsi un loc de muncă, află dintr-un bileţel trimis de un binevoitor anonim că va fi adus la un moment dat în Bucureşti, ca martor în alt proces. Reuşeste să-l vadă câteva momente, liniştindu-se. Profesorul Mărgineanu iese cu demnitate din închisoare, păstrându-şi uluitor vitalitatea şi se apucă imediat de scris, chiar dacă niciodată nu va mai fi primit ca profesor într-o instituţie de învăţământ. Dar în contrapartidă a pierdut 16 ani din viaţa familiei: fiica lui, Daniela, este deja căsătorită, iar fiul, Nicolae, e student.
Cartea-testament
După eliberare, reuşeşte să se angajeze ca bibliotecar. Lucrează mult, iar în 1969 publică volumul „Sub semnul prieteniei”. Deşi nu mai poate preda în ţară, marile universităţi ale lumii îl invită ca profesor asociat şi reuşeşte să plece. Cartea lui de căpătâi, începută în SUA în 1980, nu va fi încheiată până la moartea sa: „Depth and Height Psychology” (a fost publicată în 1999 în limba română cu titlul „Psihologia adâncurilor şi înălţimilor”). După 20 de ani, fiica sa găseşte manuscrisul ascuns de mamă după moartea profesorului. Este considerată o carte-testament care reabilitează valorile studiilor de psihologie, găsind drept singură soluţie împotriva „maltratării şi nedreptăţii inumane” convingerea în „triumful final al Adevărului şi Dreptăţii”.
Serie de documentare despre victimele comunismului
Regizorul Nicolae Mărgineanu spune că se simte uşurat pentru că a reuşit să facă acest documentar. A lucrat alături de Marta Petreu, care semnează comentariul, vocea aparţine soţiei sale, actriţa Maria Ploae, montajul este semnat de Niţă Chivulescu, mixajul de Nicolae Mărgineanu jr., iar muzica de Petru Mărgineanu. Autorul mai pregăteşte patru documentare, despre alte personalităţi care s-au stins în urma represiunii comuniste. Dintre acestea, două sunt deja gata: „Patru feluri de a muri” şi „Execuţia”.
