3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialTragedia din Colectiv: Bilanțul deceselor a ajuns la 58 de persoane

Tragedia din Colectiv: Bilanțul deceselor a ajuns la 58 de persoane

O altă tânără rănită în incendiul din clubul Colectiv a murit, vineri, la o clinică din Germania, unde a fost transferată în urmă cu aproape două săptămâni, de la un spital din Capitală, informează Mediafax.

Numărul celor care și-au pierdut viața a ajuns la 58, la trei săptămâni de la producerea tragediei.

Potrivit unor surse medicale, tânăra care a decedat, Andreea Ştefan, avea 28 de ani. Ea a fost internată, în 30 octombrie, după incendiul din Colectiv, la Spitalul „Sfântul Ioan”, în stare critică, având arsuri pe corp şi arsuri de căi respiratorii. Ulterior, ea a fost transferată la o clinică din Germania, unde a decedat vineri.

La spitale din Germania au ajuns cinci răniţi din Colectiv, trei au plecat pe cont propriu, printre care şi un cetățean german, iar alte două, printre care şi Loredana Dărăscu, au fost transferate din spitale din Capitală. Loredana Dărăscu a murit în 13 noiembrie, la clinica din Germania.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. În trei săptămâni de la tragedie au decedat alte 31 de persoane, numărul victimelor ajungând, vineri, la 58.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite şi internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 39 au fost transportate spre unităţi sanitare din străinătate, însă zece au decedat, trei în Marea Britanie, unul în Israel, doi în Olanda, unul în drum spre Elveţia, unul în Franța și doi în Germania.

În spitalele din Bucureşti mai sunt internate 44 de persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre 11 în stare critică sau gravă. 

 

Cele mai citite

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă