Plenul Camerei Deputaților a respins proiectul de modificare a Codului Silvic, care a generat numeroase controverse. Potrivit unor amendamente aduse la proiectul de lege, proiectul de Cod Silvic permite proprietarilor de pădure privată să defrișeze și să construiască pe maximum 500 mp din terenul forestier.
În actualul Cod se permite construirea doar pe 200 mp. O altă prevedere controversată este că producătorii din industria mobilei au drept de preemțiune la cumpărarea de lemn din păduri proprietate publică a statului. Această prevedere încurajează prelucrarea superioară a lemnului. Pe de altă parte, producătorii de mobilă folosesc lemnul prelucrat de firmele de exploatare și prelucrare primară, iar micile firme care fac acest lucru ar putea fi afectate deoarece nu vor putea concura niciodată cu marii producători de mobilă.