Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii îl acuză pe omul de afaceri Irinel Columbeanu că a colaborat cu Securitatea, a declarat purtătorul de cuvânt al CNSAS, Ancuţa Median, pentru România liberă.
Dosarul se judecă la Curtea de Apel. Potrivit CNSAS, Irinel Columbeanu ar fi fost recrutat de fosta Securitate în 1980 şi ar fi avut numele conspirativ „Ivănescu”.
Potrivit Realitatea TV, Columbeanu şi-ar fi turnat la Securitate colegii de la facultatea Politehnică.
Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de CNSAS, Colegiul a aprobat notele de Constatare şi a dispus introducerea la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a acţiunii în constatarea calităţii de colaborator al Securităţii pentru două persoane care deţin titlul de luptător pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în 26 aprilie.
Instanţa nu a stabilit până în prezent un termen pentru judecarea procesului dintre CNSAS şi Irinel Columbeanu.
Potrivit unor surse judiciare, Irinel Columbeanu a fost verificat de CNSAS în calitate de candidat la Primăria Capitalei, la alegerile din 2012.
Citeşte şi Dan Puric NU a colaborat cu Securitatea