21.4 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialCNH, cu ochii pe minerii din Valea Jiului

CNH, cu ochii pe minerii din Valea Jiului

Conducerea Companiei Nationale a Huilei (CNH) Petrosani a decis sa efectueze astazi un control strict la toate unitatile miniere din Valea Jiului, astfel incat sa impiedice ca angajatii aflati la lucru sa chiuleasca pentru a participa la mitingul organizat de Centrala Nationala Miniera (CNM). „Ortacii care vor lipsi de la serviciu vor fi pontati "nemotivat"”, a anuntat directorul general al CNH, Daniel Surulescu.
Potrivit acestuia, tinand cont de Codul Muncii, la doua absente nemotivate, angajatilor li se va desface contractul de munca.
Surulescu a precizat ca a dispus ca, pe langa pontajul efectuat la intrarea in schimb, astazi sa se faca si un contrapontaj, la iesirea de la lucru, de catre reprezentanti ai administratiei. „Vrem sa fim siguri ca angajatii nostri nu participa la alte actiuni decat cele pentru care sunt platiti. Nu sunt de acord ca minerii sa nu fie la lucru in timpul marsului!”, a adaugat directorul CNH. La mitingul ce se va desfasura astazi la Petrosani, intre orele 10.00 si 13.00, sunt asteptati circa 5.000 de mineri din toata tara. Ortacii din bazinul minier al Olteniei vor veni in Valea Jiului cu o garnitura de tren pusa la dispozitie de Ministerul Transporturilor, iar cei de la Deva cu autobuzele, platite din fonduri sindicale.
Decizia de organizare a mitingului a fost luata de Consiliul Director al Centralei Nationale Miniere, la propunerea liderilor USME Valea Jiului, dupa cum au recunoscut chiar acestia. Prin actiunea de protest se urmareste atragerea atentiei asupra situatiei financiare si economice grave cu care se confrunta acest domeniu din Romania, fiind luate in calcul si problemele legate de ecologizarea exploatarilor inchise, rectificarea bugetelor companiilor miniere pentru anul in curs si pensionarea personalului muncitor din cariere si de la suprafata minelor in varsta de 55 de ani.

Cele mai citite

Chiriile în București și marile orașe au crescut, pe fondul revenirii studenților

Chiriile medii din București au înregistrat o creștere de 14% în septembrie 2024 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, conform unei analize realizate...

Ursula von der Leyen condamnă atacul Iranului asupra Israelului și avertizează asupra riscului de escaladare

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condamnat miercuri cu fermitate atacul cu rachete balistice lansat de Iran asupra Israelului, avertizând asupra pericolului...

Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea. MApN a ridicat patru aeronave

Structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac al Federaţiei Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei, a anunțat ISU...
Ultima oră
Pe aceeași temă