19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialClujul, oraş de Liga Campionilor

Clujul, oraş de Liga Campionilor

După marea victorie obţinută de către CFR Cluj în grupa H a Ligii Campionilor la fotbal, Cluj-Napoca intră din nou pe harta cele mai importante competiţii inter cluburi din lume, indiferent de sport. Sala Sporturilor „Horia Demian” va găzdui, sâmbătă şi duminică, turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin. Vicecampioana României, „U” Jolidon Cluj, va trebui să câştige ambele partide pe care le va disputa, prima dintre ele contra echipei turceşti Muratpasa, pentru a ajunge, lângă Oltchim Râmnicu Vâlcea, la masa bogaţilor.

Echipe din Rusia şi Serbia

Alături de cele două formaţii vor mai participa Rostov-Don şi RK Zajecar, echipe care îşi vor disputa între ele accederea în finala turneului, acolo unde se va decide participanta în grupele principale ale Ligii Campionilor. „Sperăm să fie de bun augur faptul că vom juca la Cluj acest turneu şi să obţinem calificarea. Nu există echipă favorită şi cred că toate cele patru au aceleaşi şanse de calificare. Poate va fi un pic mai greu cu acomodarea pentru că ne-am antrenat pe două suprafeţe, ciment şi parchet, iar acum urmează o a treia, pe care vom şi juca, plasticul, dar sperăm că o să fie totul bine şi, cu o sală plină alături de noi, să reuşim să ne calificăm”, a declarat antrenorul clujencelor, Gheorghe Covaciu. „Studentele” vor juca ambele meciuri de la ora 17:20, atât sâmbătă, contra lui Muratpasa, cât şi duminică, împotriva învingătoarei sau învinsei din cealaltă partidă.

 

 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă