Lipsa unei strategii de dezvoltare care sa stabileasca prioritatile de investitii pe termen lung, in care sa primeze interesul public, a facut Primaria Cluj-Napoca sa renunte pentru urmatoarele decenii la terenuri foarte valoroase. Beneficiarii sunt o serie de firme obscure. In total, administratia a concesionat peste 33.476 de metri patrati. Numai o parte dintre acestea au fost facute pe proiecte clare, de interes public, cum sunt cele pentru realizarea de parcari. Restul, insa, au ajuns la societati de care nu a auzit nimeni.
Concesiune din viteza trenului
Una dintre aceste firme este „Vep Conserv” SRL, care a primit in zona Garii, pe strada Caii Ferate, colt cu Traian, 500 de metri patrati de teren pe o perioada de 49 de ani. Pretul de concesiune a fost de 119 euro/metrul patrat. Nu este vizibil in nici un fel beneficiul public care rezida din acest contract. Nici macar in arhiva site-ului Primariei nu se gaseste vreo informatie ca societatea ar fi avut vreo activitate care sa aiba legatura cu viata publica. Unica pista electronica care duce spre aceasta firma este o investitie intr-o pensiune turistica in localitatea clujeana Suatu.
O alta „ilustra necunoscuta” este SC „Amy Club” SRL, care are 250 de metri patrati de teren concesionati de la Primarie pe strada Bucium, pentru care plateste 40 de euro/mp, timp de 49 de ani. Firma a devenit proprietara contractului prin incredintare directa, cumparand, de fapt, acest drept de la un lichidator care a executat silit fostul titular al concesiunii. Obiectul contractului prevede construirea, pe strada Bucium, a unul spatiu de asteptare pentru calatorii din transportul public si a unor spatii comerciale.
Vama desfiintata, dar cu teren de la Primarie
Un alt beneficiar de teren de la Primarie este Directia Regionala de Vama (DRV) Cluj, careia administratia locala i-a concesionat pe Calea Dorobantilor, fara numar, 2.300 mp, pe perioada existentei constructiei, la pretul de 45 de euro/mp. In acest caz, insa, nimeni nu stie daca institutia va mai avea nevoie de sediu, pentru ca este posibila desfiintarea acesteia. Potrivit ultimelor informatii, Directia Regionala de Vama nu mai exista, iar activitatea ei a fost preluata de institutia similara din Oradea.
La Cluj va ramane un simplu birou vamal, care dispune deja de un sediu impresionant, construit in cartierul Someseni, chiar langa Aeroportul International Cluj-Napoca. Ramane de vazut daca Vama va renunta la contractul obtinut, mai ales ca durata concesiunii este „cat existenta cladirii”.
Au mai fost cazuri in care institutii publice au folosit terenuri primite in administrare pentru a deveni actionari, prin aportul in natura cu terenul, la societati profitabile, care sa isi desfasoare activitatea pe terenul respectiv. Un astfel de caz, care a dat mult de furca Primariei, pentru a-si recupra terenul, este cel al Regiei Autonome de Termoficare, care a cesionat terenul catre „Expo Transilvania”.
Alte institutii publice s-au folosit de terenurile primite de la Primarie pentru a le atribui angajatilor care si-au ridicat vile luxoase. Cazul angajatilor de la Garda Financiara si de la Curtea de Conturi Cluj, care si-au construit case pe terenurile Primariei in zona cea mai scumpa a orasului, de pe strada Ciresilor de langa Gradina Botanica, a fost prezentat de „Romania libera” inca din anul 2003.
Si Autoritatea Sanitar-Veterinara a primit 348,03 metri patrati de teren pentru 49 de ani, cu titlul gratuit, pentru a-si construi un sediu in oras.
Fundatia protejata
Un client cunoscut la „pomana” publica este Fundatia Copiii Fericiti (FCF). Sub acest nume functioneaza, de fapt, cea mai scumpa gradinita privata din municipiu. Costurile percepute pentru un copil intr-o luna sunt intre 500 si 700 de lei noi. Proprietarii gradinitiei, familia Baciu, au decis sa isi extinda afacerea „non-profit” si au inceput o adevarata campanie de colectare de produse, servicii, terenuri, in urma careia, in 2010, anul finalizarii lucrarilor, vor avea singura gradinita si scoala privata cu un complex propriu din Cluj-Napoca.
Fundatia a primit in concesiune de la Primarie un teren pe strada Detunata, fara numar, de 10.000 mp pe 49 de ani, la pretul de 5 euro/mp. In luna septembrie a acestui an, dupa ce lucrarile de construire a complexului educational incepusera, FCF a mai primit in concesiune inca 6.000 mp de teren, pentru extinderea investitiei.
Cu toate eforturile unui grup de consilieri locali care au sprijinit proiectul cu tarie, printre care se numara la loc de frunte alesul PSD Maria Dulca, fundatia a obtinut concesiunea la pretul de 20 de euro/mp, ceea ce este oricum de cateva sute de ori mai putin decat ar costa in regim comercial un teren in acea zona. Si asta, daca ar exista parcele disponibile, ceea ce nu e cazul.
Sustinuta de consilieri
Primaria Cluj-Napoca nu este, insa, singura institutie care a fost impresionata de titulatura non-profit a solicitantului FCF. Argumentul pe care l-au invocat sustinatorii in sedinta de Consiliu Local in care s-a discutat concesiunea, a fost ca fundatia presteaza activitati educationale si ca ofera gratuit accesul copiilor la serviciile sale pentru mai bine de un sfert dintre acestia, desi o simpla vizita la fata locului demonstreaza opusul.
Consilierii s-au aratat, insa, sensibili la argumentele directoarei fundatiei, Simona Baciu, si au concesionat terenul, in numele „interesului public”, fara sa stie exact in ce fel se va materializa acest interes. Astfel, FCF si-a continuat periplul „colector” si la Consiliul Judetean, unde alesii au aprobat un proiect de alocare de sume prin care sa i se achite fundatiei o parte din costurile combustibilului cu care sa aduca la Cluj-Napoca un grup de copii din comuna Jucu.
Este vorba de acei micuti in numele carora primise de la Primarie terenul aproape gratis. Unicul consilier care are habar despre implicatiile afacerii, din punct de vedere educational, fostul inspector scolar general judetean Constantin Corega (PSD) nu a fost ascultat de colegi, care s-au grabit sa aloce sumele solicitate de fundatia de familie.
Acelasi „modus operandi” l-au aplicat si in relatia cu firme private. FCF isi ridica sediul cu caramida donata cu generozitate de o fabrica de profil, iar cimentul l-au primit cadou de la producatorul din Turda.
Case pentru familii sarace
Poate singura dintre titularele contractelor de concesiune care au vreo treaba cu interesul public este Fundatia „Habitat pentru Umanitate”. Desi activitatea acesteia se rasfrange doar asupra unui procent mic de persoane, macar este vorba cu adevarat de o activitate non-profit. Fundatia a primit, pe strada Nadasel, fara numar, 3.000 de metri patrati de teren pentru a construi case pentru clujenii cu o situatie materiala delicata. Pretul de concesionare pe metrul patrat a fost de 20 de euro.
Administratia locala a mai concesionat terenuri si prin licitatie publica. Este situatia societatilor care au castigat proiecte de investitii majore in oras, iar in cazul acestora concesionarea a fost implicita castigarii proiectului in sine. Printre acestea se numara SC „Ardeal Construct” SRL, care are in concesiune 3.616 mp de teren, pentru a ridica, in spatele halei agroalimentare un parking supraetajat. Pretul adjudecat este de 110 euro/mp, pentru 49 de ani.
Aceasta societate este condusa de oameni de afaceri apropiati PD. Printre ei se numara si unii actionari ai postului local de televiziune „Alpha TV”.
Contract adjudecatla pariu
O alta castigatoare de licitatie este SC „Goldprest” SRL, care a primit in concesiune, pe strada Livezii, 962 de metri patrati de teren, pentru construirea de apartamente. Obiectul proiectului este amenajarea de locuinte sociale. Potrivit reprezentantilor Primariei, firma a avut cea mai buna oferta dintre cei patru participanti la licitatie si a primit concesiunea la pretul de 162 de euro/mp, pentru 49 de ani.
Sediul acestei societati este intr-un apartament de bloc din cartierul Gheorgheni, iar pe site-ul Ministerului Finantelor Publice, la bilantul pe 2005, apare cu obiectul de activitate „jocuri de noroc si pariuri”.
Pret modic pentru teren, in schimbul „debarasarii” de rromi
Tot prin licitatie publica a castigat si SC „Tomsa” SRL o suprafata de 5.000 de metri patrati pe strada Coastei, fara numar, cu cinci euro/mp, tot pe 49 de ani. Strada Coastei este situata intr-o zona foarte buna din punct de vedere al potentialului imobiliar, in imediata apropiere a strazii Dorobantilor, una dintre cele mai bine cotate din oras.
Pretul de concesionare a fost mic, pentru a face proiectul mai atractiv. Este vorba despre construirea de locuinte sociale, insa castigatorul licitatiei trebuie sa isi asume si stramutarea actualilor locuitori de pe strada Coastei, care sunt in cea mai mare parte persoane asistate social, ce traiesc in conditii precare.
Reamintim ca la licitatia de adjudecare a acestui proiect s-au prezentat doi participanti, „Tomsa” SRL si SC „Napoca” SA. Firma castigatoare, cunoscuta pe piata constructiilor ca „Tom Haus”, s-a facut remarcata in legislatura trecuta prin cateva proiecte prestate clientilor „de casa” ai fostului primar al orasului, Gheorghe Funar (PRM). Printre acestea cel mai rasunator a fost scandalul cu reprezentantii comunitatii evreiesti, care i-au acuzat, in 2002-2003, pe primar si pe reprezentantii „Tom Haus” pentru constructia unor imobile pe un teren de pe strada Racovita, cerut spre retrocedare de catre urmasa unei vechi familii clujene.
Consilierul premierului, printre concesionari
O alta firma care a primit teren de la Primarie este SC „Parking Marasti” SRL, care a castigat 1.500 mp pe Calea Dorobantilor, fara numar, pentru 49 de ani, cu 200 de euro/metrul patrat. Suprafata de pamant va fi folosita pentru constructia unei parcari supraterane etajate, care sa descongestioneze situatia in zona cartierului Marasti.
Terenul este situat in spatele pietei din acest cartier. El este considerat un proiect vital pentru dezvoltarea zonei. Castigatorii licitatiei au infiintat societatea sus-numita exclusiv in scopul acestui proiect. Printre actionarii acesteia se numara si liberalul Mircea Chertes, consilier al primului-ministru Calin Popescu-Tariceanu pe probleme de agricultura, precum si administratorul pietei din fata terenului, Costica Pocol, cel care a construit, fara nici un fel de autorizatie, si Hotel „Cristian” din Piata Mihai Viteazu.
Cei doi se numara printre cei care au depus denunturi impotriva managerilor de presa din trustul „Gazeta”.