Cel mai nou stadion din Transilvania a devenit motiv de dispută, încă şi încă o dată. Pe de o parte, avem un manager sportiv de talia Anamariei Prodan, care ameninţă, dă din picior, aruncă cu oja de unghii şi se răsteşte la bigudiuri, în încercarea de a-i impresiona pe politicienii locali într-o asemenea măsură încât aceştia să bage mâna în buzunar şi să îi finanţeze afacerea sa privată, adică FC Universitatea Cluj.
Pe de altă parte, avem politicieni care poartă greaua răspundere morală a vânzării uneia dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România, U. Cluj, lăsată pe mâna unui sfârnar precum Florian Walter-Buşcă, tartorul Prodancăi. Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu termenul de sfârnar, trebuie să spun că un sfârnar este tot un soi de sam-sar, dar nu cai, ci de porci. I se potriveşte mai bine profilului moral al lui Buşcă, un om care şi-a schimbat numele de familie ca să pună amortizor problemelor din cazier. Miza dis-putei: folosirea stadionului ClujArena. Însă această dispută nu ar fi existat dacă, de la bun început, ClujArena nu ar fi fost tratată ca o feudă a U Cluj. Aceasta a fost greşeala originară. Dacă ClujArena ar fi fost folosită de la bun început ca o bază sportivă publică, deschisă în condiţii egale oricui plăteşte, dilema Prodancăi s-ar fi rezumat la a avea sau a nu avea bani pentru chirie. Nu ar mai fi existat nici un fel de miză simbolică. Şi nici lacrimi de crocodil…
