0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecial"Clubul" european

„Clubul” european

Aderarea Romaniei si a Bulgariei, in doar cateva zile, la Uniunea Europeana nu inseamna numai noi reguli comunitare, pe care cetatenii lor sunt obligati sa le invete si sa le respecte. Aderarea presupune si ceea ce aduc cele doua noi membre marii familii europene: cultura si obiceiuri, comori naturale sau faurite de mana omului si, nu in ultimul rand, premise atractive pentru investitori. De luni bune, romanii invata, de exemplu, cum
sa-si transforme gospodaria in ferma si cum vor trebui sa-si taie porcul in stil european. In sens invers, europenii afla si ei cate ceva despre nou-venite. Afla si de tuica si sarmalutele romanesti, si despre paradisul salbatic al Deltei Dunarii, si despre manastirile din Bucovina.
Largirea familiei europene cu doua noi state membre, Romania si Bulgaria, ofera UE o noua dimensiune strategica, granitele acesteia ajungand sa se intinda pana la Marea Neagra si mai aproape de continentul asiatic (Turcia). Iar cele 30 de milioane de oameni, 3 milioane de kilometri patrati si inca doua limbi oficiale… sunt cifre care vorbesc despre ceea ce vor aduce Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2007, cele doua noi membre. Extinderea UE inseamna insa mai mult decat o poate arata o insiruire de cifre, incepand cu schimbarile pe care le sufera cele trei institutii principale europene, Parlamentul, Consiliul si Comisia.

O „familie” cu 487 milioane de membri

De la 1 ianuarie 2007 Uniunea Europeana devine cea de-a treia comunitate din lume din punctul de vedere al populatiei, dupa China si India. Avansarea in „clasament” se datoreaza celor aproximativ 30 de milioane de cetateni adusi familiei europene de Romania si Bulgaria. In formula cu 27 de membri, UE ajunge sa numere nu mai putin de 487 de milioane de locuitori, avand o suprafata de 4,2 milioane kilometri patrati, cu trei milioane mai mult decat in prezent. Tot de la 1 ianuarie 2007 Uniunea Europeana isi sporeste numarul de limbi oficiale. Adoptand romana si bulgara, alaturi de irlandeza, UE va numara 23 de limbi oficiale.
Schimbari semnificative se vor resimti si la nivelul principalelor institutii europene. Parlamentul European va castiga 53 de deputati, atingand un total de 785. Romania isi va trimite 35 de reprezentanti, care urmeaza a fi alesi pe 13 mai 2007. Pana atunci tara noastra va continua sa-i aiba ca emisari pe senatorii si deputatii desemnati drept euroobservatori. De la 1 ianuarie 2007 acestia se vor bucura de aceleasi drepturi cu eurodeputatii.
In Consiliul European aderarea Romaniei si a Bulgariei va atrage modificarea modului in care se calculeaza „majoritatea calificata” necesara pentru adoptarea a numeroase decizii legislative. In prezent, pentru intrunirea majoritatii calificate sunt necesare 232 de voturi din totalul de 321 apartinand celor 25 state membre. In formula cu 27 de tari, deciziile se vor adopta cu 255 de voturi dintr-un total de 345, in conditiile in care Romania a primit 14 voturi (aproape cate are Olanda), iar Bulgaria 10 voturi (cate are Suedia).
Si Comisia Europeana se va largi cu doi noi membri, comisari desemnati de nou-venite: romanul Leonard Orban si bulgaroaica Meglena Kuneva, care vor prelua portofoliul multilingvismului si, respectiv, al protectiei consumatorilor.

Nadia, Dracula si Dacia

Marii scriitori si sportivi, nemuritorul Dracula si unele produse traditionale, precum tuica sau Dacia, reprezinta doar cateva din bogatiile pe care Romania le aduce patrimoniului european. Emil Cioran si Eugen Ionesco, Nadia Comaneci sau Gheorghe Hagi sunt nume binecunoscute europenilor, contribuind la crearea imaginii Romaniei. La fel temutul Dracula, chiar daca povestea lui este departe de adevarul istoric. O marca romaneasca ajunsa la urechile europenilor? Dacia, masina initial creata dupa modelul Renault 12, ramasa simbol al economiei romanesti si la aproape patru decenii de la lansare, dupa „resuscitarea” de catre francezi (Logan).
Acum europenilor li se vorbeste si despre alte lucruri. Cu doar cateva zile inainte de primirea romanilor in familia comunitara, corespondentii agentiilor de presa se intrec in a relata despre obiceiurile de sarbatori ale descendentilor lui Dracula si despre frumusetile tarii noastre. Sarmalutele, toba si drobul au devenit subiecte de stiri, alaturi de martisoare, asezarile transilvanene, manastirile bucovinene si statiunile montane ori de pe litoralul Marii Negre.
Si leul, moneda nationala, a ajuns pe punctul de a-si crea o buna reputatie, dupa ce a castigat, in decursul a doar un an, peste 20% in raport cu moneda unica euro. De altfel, leului i-a fost atribuit calificativul de „cea mai performanta moneda europeana”. Oamenii de afaceri europeni se declara, in schimb, bulversati de coruptie, perceputa ca fiind aproape gene-ralizata. La fel de stranie li se pare si lunga lista de sinonime existente in limba romana pentru „mita”, imprumutate din turca („bacsis”, „rusfet”), germana („spert”, „sfantuiala”) sau chiar rusa („spaga”).

Uniunea in date

– Germania este tara europeana cu cea mai mare populatie (peste 82 de milioane de locuitori), iar Malta are cea mai redusa populatie (circa 400.000 de locuitori)
– 55% din documentele Comisiei Europene sunt redactate in limba engleza, 44% in franceza si doar 1% in germana
– Bruxelles este capitala UE, fiind sediul Comisiei Europene si al Consiliului de Ministri
– Parlamentul European are doua sedii: la Bruxelles si la Strasbourg, iar in Luxemburg se afla Curtea Europeana de Justitie si Secretariatul PE
– Religia in UE este majoritar crestina (catolica, protestanta, ortodoxa), cu importante minori-tati musulmane, in special in Franta si Germania
– Sapte state membre au monarhii constitutionale cu regim parlamentar: Marea Britanie, Spania, Olanda, Suedia, Danemarca, Belgia si Luxemburg
– Moneda unica euro a intrat in circulatie pe 1 ianuarie 2002 in 12 tari si ea trebuie, in principiu, sa fie adoptata de toate statele membre, cu exceptia Marii Britanii si a Danemarcei, care au obtinut o clauza de excludere.

Jumatate de secol de istorie si cinci valuri de aderare

– 18 aprilie 1951 – a fost semnat Tratatul de la Paris, care a pus bazele Comunitatii Euro-pene a Carbunelui si Otelului (CECA), formata din Franta, Belgia, Luxemburg, Olanda, Italia si Republica Federala Germania
– 25 martie 1957 – a fost semnat Tratatul de la Roma, prin care s-au creat Comunitatea Economica Europeana si Euratom
– 1 iulie 1968 – a intrat in vigoare uniunea vamala. Acesteia i s-au alaturat Marea Bri-tanie, Danemarca si Irlanda in 1973, Grecia in 1981, Spania si Portugalia in 1986
– 7 februarie 1992 – a fost semnat Tratatului de la Maastricht, prin care a fost creata Uniunea Europeana si a fost prevazuta moneda unica
– 1 ianuarie 1995 – Suedia, Finlanda si Austria s-au alaturat UE
– 2 octombrie 1997 – a fost semnat Tratatul de la Amsterdam, care a adus progrese semnificative in ceea ce priveste circulatia persoanelor, securitatea si justitia
– 11 septembrie 2000 – cei 15 membri de atunci ai UE au semnat Tratatul de la Nisa, prin care s-a deschis calea pentru aderarea tarilor din Europa Centrala
– 16 aprilie 2003 – a fost semnat, la Atena, Tratatul de aderare a zece noi membri, care aveau sa intre propriu-zis in familia europeana pe 1 mai 2004: Cipru, Estonia, Letonia, Litua-nia, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia si Ungaria
– 25 aprilie 2005 – a fost semnat Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei
– 1 ianuarie 2007 – Uniunea Europeana trece la 27 de membri

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă