Recent inscris in organizatia judeteana a PPCD, unde a primit si functia de prim-vicepresedinte, Lucian Caprariu a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca se simte „din ce in ce mai stingher” in Consiliul Local Municipal. Timp de cateva luni, Lucian Caprariu a fost consilier independent, dupa ce a demisionat din PUR si a aratat ca toate propunerile pe care le-a facut au fost ignorate de ceilalti consilieri. In opinia noului membru al PPCD Braila, proiectele de hotarare initiate in CLM sunt adoptate de „o masina de vot”, in functie de interesele personale ale grupurilor politice. „Exista o masina de vot, nu exista diferente decat atunci cand sunt interese intre cele doua grupari ale Aliantei D.A. Cand interesele sunt discutate dinainte, se voteaza la fel”, a declarat Lucian Caprariu. Sursa citata a mai considerat ca nici actuala conducere a Primariei nu merita o nota de trecere, situandu-se la acelasi nivel ca si administratia Lungu. „Este o nota terna data Primariei, n-a fost niciodata o nota de trecere in ultimii 15 ani, ci mai degraba o nota de trecere ca gasca prin apa”, a afirmat consilierul PPCD.