11.7 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialRaport: Clauzele secrete ale unui acord SUA-Iran

Raport: Clauzele secrete ale unui acord SUA-Iran

Statele Unite și partenerii de negocieri care au semnat anul trecut acordul nuclear istoric au convenit „în secret“ să permită iranienilor să se sustragă de la unele restricţii, se arată într-un raport examinat de Reuters.

Raportul urmează să fie publicat, joi, de Institutul pentru știinţă și securitate internaţională cu sediul la Washington, a declarat președintele acestui think thank, David Albright, fost inspector pentru arme al ONU și co-autor al documentului. Acesta se bazează pe informaţii furnizate de funcţionari guvernamentali implicaţi în negocieri, dar Albright a refuzat să le dezvăluie identitatea.

„Excepţiile sau lacunele se produc în secret și se pare că favorizează Iranul“, a declarat activistul. David Albright a fost inspector în echipa Agenţiei Internaţionale pentru ­Energie Atomică (AIEA) care a anchetat programul de armament nuclear al fostului dictator irakian Saddam Hussein. Președintele ONG-ului nici nu aprobă nici nu denunţă acordul global, dar și-a exprimat îngrijorarea asupra a ceea ce consideră falii potenţiale în acordul nuclear, inclusiv expirarea principalelor limite asupra activităţii nucleare a Iranului în 10-15 ani.

Printre exceptări, două au permis Iranului să depășească limitele impuse de acord asupra cantităţii de uraniu ușor îmbogăţit (LEU) care poate fi păstrat în instalaţiile sale nucleare. LEU poate fi îmbogăţit până la calitate militară. Raportul arată că aceste exceptări au fost aprobate de comisia mixtă creată pentru supervizarea punerii acordului în practică și este compusă din reprezentanţii SUA și partenerii de negocieri, numită P5 plus 1 și Iran.

Administraţia americană a declarat că puterile mondiale care au negociat acordul – SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa și Germania – nu au făcut nici un aranjament secret. Un responsabil de la Casa Albă, vorbind sub protecţia anonimatului, a precizat că respectiva comisie mixtă și rolul ei „nu sunt secrete“, dar nu a abordat afirmaţiile raportului, susceptibile să provoace criticile acordului nuclear de către candidatul republican la prezidenţiale, Donald Trump, care a promis că va renegocia acordul dacă va fi ales. Candidata democrată, Hillary Clinton îl susţine.

Administraţia Obama a informat Congresul de exceptări la 16 ianuarie și Albright precizează că cele care nu a fost făcute publice au fost detaliate în documente confidenţiale trimise la Capitoliu, dar după ce exceptările fuseseră deja acordate. Senatorul democrat Bob Menendez, unul din principalii purtători de cuvânt în afacerea Iran și membru al Comitetului de relaţii extrene a Senatului, a declarat pentru Reuters într-un mail: „Nu știam și nu am primit nici o informaţie (privitor la exceptări)“.

Nici un control al uraniului

În cadrul concesiilor care au permis Iranului să depășească limitele rezervelor de uraniu, comisia mixtă a acceptat exceptarea de cantităţi necunoscute și este imposibil de știut cât uraniu de calitate deţine Iranul. Raportul mai subliniază că aceeași comisie mixtă a acceptat să permită Iranului să menţină exploatarea unor instalaţii în care „celule fierbinţi“ sunt utilizate pentru tratarea materiilor  radioactive, dar care pot fi deturnate spre cercetări secrete, majoritatea  mici eforturi de separare a plutoniului, alt carburant al armelor nucleare.

De asemenea, acordul a permis Iranului să dispună de o limită de 130 de tone de apă grea produsă în uzina sa de la Arak vânzând stocurile excedentare pe piaţa liberă. Dar fără un cumpărător disponibil, comisia mixtă a ajutat Teheranul să respecte termenul de ridicare a sancţiunilor, permiţându-i să trimită 50 tone de material – care poate fi utilizat în producerea armelor nucleare – în sultanatul Oman, unde a fost stocat sub control iranian. Trimiterea în Oman a apei grele produsă de Iran, care poate fi utilizată în producerea de arme nucleare, a fost deja semnalată și raportul Albright afirmă că această concesie a fost aprobată de comisia mixtă.   

Daniel Albright a subliniat că exceptările riscă să creeze precedente pe care Iranul le-ar putea utiliza pentru a obţine derogări suplimentare.

Cele mai citite

Între ecrane și rafturi, românii preferă experiența magazinelor fizice

Într-o epocă dominată de click-uri și coșuri virtuale, clasicele cumpărături din magazine rămân aproape de preferințele românilor În ultimii ani, comerțul online a cunoscut o...

„Mulțumesc” fiscal: 560.000 de companii primesc bonificații pentru disciplina financiară

Guvernul oferă 3% reducere, companiilor care au plătit la timp datoriile bugetare Ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, a anunțat că peste jumătate de milion de...

Intrarea României în Schengen va fi… la Paști

Premierul Ciolacu a transmis că o decizie finală, privind intrarea României în Schengen, cu frontiera terestră, ar putea fi luată în martie, anul viitor Premierul...
Ultima oră
Pe aceeași temă