Consiliul Judetean Constanta a derulat o ampla actiune de ajutorare a victimelor inundatiilor din judetele Timis, Arad si Caras-Severin. Apele au ras tot ce le-a stat in cale. De la culturi agricole si pana la gospodarii si locuinte, totul s-a transformat in mal si ruine. Agoniseala de-o viata a mii de oameni a devenit doar o amintire. Adaposturile improvizate in zonele uscate au devenit singurele locuri in care sute de oameni s-au refugiat din calea apelor. Nimeni nu poate ramane nepasator in fata unei tragedii de proportiile celei pe care au trait-o locuitorii din vestul tarii. Constantenii au raspuns initiativei si au adus la centrele de colectare amenajate in municipiul Constanta si localitatile judetului obiecte de imbracaminte, aparatura de uz caznic, mobila sau hrana pentru animale. Presedintele CJC a declarat inchisa campania de ajutorare. Nicusor Constantinescu a sustinut ca decizia s-a luat ca urmare a solicitarilor venite din partea autoritatilor din zonele afectate de inundatii. „Suntem in faza strangerii materialelor de constructie pentru cele zece case pe care am promis ca le vom ridica pentru cei ramasi fara un acoperis deasupra capului. Materialele necesare exista deja in proportie de 60%”, a declarat Nicusor Constantinescu. Presedintele CJC a precizat ca detine informatii potrivit carora autoritatile din localitatile in care se vor ridica cele zece case au demarat actiuni prin care reglementeaza situatia terenurilor pe care se vor ridica locuintele. Centrele in care s-au colectat bunuri destinate sinistratilor au fost desfiintate.