Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Suceava continuă să facă încasările la fondul de sănătate folosind un soft compatibil cu SIUI, urmând ca datele să fie transferate ulterior în sistem, potrivit Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al CJAS Suceava, Anda Sălăgean, a declarat că un server al SIUI „are probleme”, dar că instituţia a continuat să încaseze contribuţiile la fondul de asigurări de sănătate folosind un soft compatibil cu SIUI.
Ea a precizat că după soluţionarea problemelor legate de SIUI datele vor fi transferate în sistem.
Sălăgean a mai spus că la fiecare început de an se înregistrează aglomeraţie, la CJAS Suceava prezentându-se zilnic aproximativ două sute de persoane care îşi achită contribuţiile.
Ea a spus că probleme din cauza nefuncţionării SIUI sunt cele legate de eliberarea de adeverinţe de asigurat care nu pot fi eliberate decât prin acest sistem.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a emis, miercuri la prânz, ordinul de suspendare a activităţii caselor de asigurări de sănătate din ţară. Măsura a fost luată pentru organizarea ghişeelor şi rezolvarea problemelor informatice. Astfel, activitatea va fi suspendată până luni.
Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a declarat, miercuri, agenţiei Mediafax, că în acest moment Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) nu este funcţional.
„Cauza acestei situaţii nu se datorează nici CNAS, nici partenerilor cu care s-a construit sistemul. Defecţiunea este la nivel structural şi a fost comunicată firmei- mamă din SUA în cursul nopţii. Am primit o soluţie pe care o vom testa”, a precizat preşedintele CNAS.