19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCity Invest 2013: Primarii, la discuţii cu reprezentanţii mediului de afaceri

City Invest 2013: Primarii, la discuţii cu reprezentanţii mediului de afaceri

Primarii oraşelor Botoşani, Suceava, Arad şi Timişoara vor participa, luni, la o discuţie cu reprezentanţii mediului diplomatic şi de business, în cadrul „City Invest 2013”.

City Invest 2013, eveniment organizat de Institutul pentru Politici Publice (IPP) debutează cu prezentarea strategiilor viitoare de investiţii în 4 municipii mari din România, grupate în câte două zone majore de dezvoltare: Botoşani – Suceava şi Arad – Timişoara. Prezentările vor fi realizate de către primarii municipiilor, în colaborare cu specialişti din diferite domenii de activitate.

La eveniment au confirmat prezenţa peste 70 de participanţi, reprezentanţi ai corpului diplomatic din partea unui număr de 16 Ambasade (Austria, Danemarca, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii), ai Consiliului Investitorilor Străini, reprezentanţi din conducerea camerelor de comerţ bilaterale, ai marilor companii de consultanţă, precum şi ai mediului bancar. La eveniment şi-au anunţat prezenţa şi edili ai altor municipii din ţară, interesaţi de înscrierea pentru următoarele ediţii ale City Invest.

Evenimentul începe la ora 18.00 şi se desfăşoară la Hotelul Intercontinental.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă