1.4 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialCirculatie blocata la iesirea din Cluj spre Oradea

Circulatie blocata la iesirea din Cluj spre Oradea

Intentia Polus de a construi una dintre primele strazi pe mai multe niveluri din tara ingreuneaza traficul la intrare in Cluj dinspre Huedin, unde se circula zeci de minute in coloana, pe cate o singura banda dus-intors

Traficul de iesire si intrare in Cluj-Napoca dinspre Huedin sau Oradea este strangulat de o saptamana, de cand au inceput lucrarile la noul pod prin care se va face intrarea in complexul Polus. Administratia Drumurilor Nationale a aprobat practic ca firma Polus sa faca o deviere a drumului, astfel incat toti cei care intra in oras sa o faca pe sub podul aflat in constructie, in timp ce actuala strada va ramane cu doar doua benzi pentru iesirea din oras. Reprezentantii Drumurilor Nationale au explicat ca aceasta a fost singura varianta viabila de a construi o intrare in viitorul mall, din cauza ca firma nu a putut lua in concesiune si alte terenuri de langa drumul national, care apartin uzinei de apa si sunt zone de siguranta pentru rezerva de apa a Clujului. Baza podului a "mancat" practic doua dintre fostele benzi de circulatie. Polusul construieste noua varianta de mers din resurse proprii.
Lucrarile la noul nod rutier se vor termina in luna septembrie. Pana atunci, circulatia va pune la grea incercare nervii soferilor. De la magazinele Praktiker si Metro, situate de-o parte si alta a colosului, si pana in Manastur se poate face si 20 de minute.
"Noua sa ni se asigure numai gabaritele si punctele de intrare-iesire din oras. In rest, e treaba proiectantului si a celui care beneficiaza", a declarat Tudor Gorcea, director tehnic la Drumurile Nationale.
Polus Center este un complex de magazine, restaurante si cinematografe, amplasat la iesirea din Cluj-Napoca, in Floresti, pe o suprafata de aproximativ 60 de mii de metri patrati. Investitia este estimata la 140 de milioane de euro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă