Premierul Ponta este împotriva “controversatului” proiect de la Roşia Montana dar lasă deciza în mâinile “celor ce-i reprezintă pe toţi cetăţenii”. Trăian Băsescu ştie să alterneze hăhăiala de serbare câmpenească cu hohoteala la căpătâiul regelui Cioabă când interesele electorale i-o cer. Antipatizaţi pe rând şi votaţi din răzbunare politicienii români au găsit formula câştigătoare în care incompetenţa, corupţia, cabotinismul sunt recirculate fără teamă odată cu sugrumarea legală a alternativelor la actuala castă politică.
Este de bun simţ să te întrebi de ce se da o lege a exploatării la Roşia Montana dacă şeful Guvernului este împotriva proiectului şi de ce se trimite totuşi legea în Parlament în loc să se convoace un referendum naţional dacă tot se pretinde că se vrea părerea poporului? Victor Ponta pare că vrea ca fiecare decizie a sa să declanşeze un val de iubire dinspre electorat. Poate de asta şi explică fiecare poziţie luată cu lux de amanune, pe un ton blând, ca pentru oligofreni. Doar la adresa lui Băsescu există nişte asperităţi în discursul Premierului dar lumea îl antipatizează încă pe Băsescu aşa că e doar alt mod de cânta opiniei publice în strune. Cu Roşia Montana s-a atins încă o culme a duplicităţii politicianiste. Victor Ponta cel rău a trimis proiectul legii în Parlament dar Victor Ponta cel bun s-a pronunţat deja: e împotrivă aşa că nu are nicio responsabilitate dacă proiectul se votează în final. De ce nu şi-a dat înainte cu drepta cu care va vota împotrivă legii peste stânga cu care a trimis proiectul în Parlament? Presa a discutat mai mult despre preţul contractului la Roşia Montană, despre noua cotă a statului în acţionariatul companiei care va exploata zăcământul de aur şi despre noul nivel al redevenţelor. Există însă şi câteva mostre de servilism în contract imposibil de ignorat. De pildă, în cazul în care un act sau o procedură de avizare a fost anulată în justiţie autorităţile se obligă să elibereze RMGC, în mai puţin de 30 de zile, un act sau aviz nou care să-l înlocuiască pe cel anulat. RMGC va fi reprezentantul desemnat al Statului român în procedura de expropriere a terenurilor necesare exploatării miniere. Cine nu este de acord să-şi cedeze proprietatea va fi evacuat cu bodyguarzii companiei şi nu cu organele legii din România; cercetarea arheologica a unui teren din perimetrul RMGC nu are voie să depăşească 3 luni de la data iniţierii, etc.
Ponta nu reprezintă însă prototipul unic al ipocriziei şi cabotinismlui politicianului autohton ci doar una dintre variaţiuni. Recent, Traian Băsescu a împachetat în grabă modelul “draga Stolo” la moartea regelui Cioabă iar lacrimile preşedintelui au fost acompaniate teatral de cele ale moştenitorului Dorin Cioabă, fericit că găsise “un al doilea tată”. Antipatia micilor fermieri faţă de traderii de cereale într-un an agricol bun care pune presiune pe preţuri a fost folosită oportun de Trăian Băsescu care tunat şi fulgerat împotriva samsarilor cerând urgent o anchetă a Consiliului Concurenţei. Anchetă ce a venit prompt chiar a doua zi, dovadă că preşedintele avea ceva informaţii şi s-a grăbit să marcheze nişte puncte electorale în contul viitorului său partid de dreapta. Greu de crezut în urmă cu un an când tocmai se încheia suspendarea, Traian Băsescu începe chiar să urce în sondaje ajutat de balbele USL.
Cum este posibil că un partid sau lideri detestaţi să revină pe cai mari, să fie iertaţi de electorat şi gata să-i primească voturile? Mă gândesc la PSD-ul după 2004, Năstase post Jilava, poate Băsescu după încheierea mandatului. Unul dintre motive, poate cel mai important, este lipsa unor alternative la actuala clasă politică, România fiind cea mai închisă democraţie din Europa când vine vorba de barierele ridicate în calea înfiinţării unor noi partide (25.000 membri relativ uniform distributi în ţară, prag electoral de 5%, depozit electoral de 2.260 de salarii minime). Lipsiţi de concurenţă din afara clasei politice aleşii neamului ştiu că pot face orice tâmpenii la guvernare, până la urmă vor fi readuşi în capul mesei de votacii exasperaţi de noua putere, gata s-o pedepsească cu ştampila, un pic amnezici, destul de infometaţi pentru a nu refuza pomenile electorale şi a percuta la promisiunule fără acoperire. Şi ciclul se reia.
