6.7 C
București
sâmbătă, 2 martie 2024
AcasăSpecialCipru intenţionează să vândă o parte din rezervele de aur ale băncii...

Cipru intenţionează să vândă o parte din rezervele de aur ale băncii centrale în următoarele luni

Guvernul Ciprului intenţionează să vândă o parte din rezervele de aur ale băncii centrale în următoarele luni, în cadrul unui acord de împrumut cu zona euro, însă decizia trebuie aprobată de către banca centrală a ţării, a declarat ministrul de Finanţe, Haris Georgiades, potrivit Mediafax.

“Detaliile vor fi formulate la timpul potrivit, în principal de către banca centrală. Este o decizie importantă”, a declarat Georgiades pentru Bloomberg TV.

Cipru încearcă să deblocheze împrumuturi de 10 miliarde de euro de la zona euro şi FMI. Pentru a obţine finanţările externe statul trebuie să asigure o contribuţie de 11 miliarde de euro prin impunerea de pierderi depozitelor bancare, vânzarea de aur şi alte active, precum şi majorări de taxe.

Citeşte şi Cipru vrea să acorde cetăţenie străinilor care au pierdut peste 3 milioane de euro în băncile locale

Potrivit unui document al Comisiei Europene din 9 aprilie, Cipru trebuie să vândă aur în valoare de circa 400 de milioane de euro din rezerva băncii centrale. Posibilitatea ca o astfel de decizie a Ciprului să fie urmată şi de bănci centrale mari la nivel global a cauzat declinul puternic al cotaţiei aurului. Banca centrală din Cipru a transmis, după informaţiile apărute în presă, că nu ia în calcul vânzarea de aur.

Rezervele de aur ale instituţiei se ridică la 13,9 tone, potrivit datelor Consiliului Mondial al Aurului.

Cotaţia unciei de aur a scăzut luni la cel mai redus nivel începând cu ianuarie 2011, din cauza temerilor investitorilor că unele guverne din Europa ar putea urma exemplul Ciprului de a vinde din rezervele băncii centrale, potrivit unui raport Goldman Sachs.

Pachetul financiar total pentru Cipru, inclusiv contribuţia din surse proprii a ţării, se situează la 21 miliarde de euro, după ce a variat în trecut între 17,5 miliarde de euro şi 23 miliarde de euro, a declarat, marţi, Michael Grosse-Broemer, şeful grupului parlamanetar al blocului Creştin-Democrat, formaţiune a cancelarului Germaniei, Angela Merkel.

O versiune preliminară a unui document al Comisiei Europene privind necesarul de finanţare al Ciprului a înaintat, anterior, suma de 23 de miliarde de euro.

Componenta internaţională la susţinerea Ciprului se ridică la 10 miliarde de euro, a spus parlamentarul german.

Citeşte şi Preţul aurului scade cu 7,7%, din cauza temerilor că Cipru va vinde din rezervele băncii centrale

Cipru a încheiat în martie un acord cu statele zonei euro pentru impunerea de pierderi deponenţilor cu peste 100.000 de euro în conturi la cele mai mari două bănci ale ţării. Acordul prevede ca a doua mare bancă ţării, Cyprus Popular Bank (Laiki) să fie închisă, iar depozitele de sub 100.000 de euro, nivel garantat, să fie transferate la Bank of Cyprus.

Fondurile de 10 miliarde de euro de la zona euro şi FMI ar urma să fie folosite pentru acoperirea necesarului de finanţare al statului (7,5 miliarde de euro), şi pentru recapitalizarea sectorului bancar cipriot (2,5 miliarde de euro), cu excepţia Bank of Cyprus şi Laiki.

Cotaţia aurului a atins luni minimul a doi ani, după cea mai mare scădere începând din anii ’80, de 140,3 dolari sau 9,3%, la 1.361,1 dolari pe uncie.

Potrivit calculelor portaluilui Zero Hedge, luând în calcul un curs de 1,315 dolari pe euro, Cipru nu va putea strânge 400 de milioane de euro pentru întrega cantitate de aur din rezervele băncii dacă preţul pe pieţele internaţionale coboară sub 1.175 dolari pe uncie.

Cele mai citite

Gheboasă, audiat la DIICOT Dâmbovița într-un dosar de droguri

Gheboasă, în acte Gabriel Gavriș, prins cu droguri, a fost adus la audieri, vineri seara, la DIICOT Dâmbovița. Surse judiciare au precizat că...

statuie de 1 milion de euro a lui Mihai Viteazul sau parcare supraetajată?

În orașul Zalău, un proiect de amploare a declanșat un adevărat val de controverse. Este vorba despre planul de a amplasa o statuie...

Ratingul României, confirmat la BBB minus

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a confirmat ratingul pentru datoriile pe termen lung în valută a României la "BBB minus" cu perspectivă stabilă."Ratingul...
Ultima oră
Pe aceeași temă