Toamna noastră electorală este în toi şi vodevilul privatizării OLTCHIM are efectul vântului prin pomii îngălbeniţi, adică USL îşi pierde voturile cum arborii îşi pierd frunzele… Cine-i gospodar are de adunat!
De parcă nu s-ar fi făcut destul de cacao cu referendumul din vară, premierul Victor Ponta ne-a dat încă o probă a incompetenţei sale şi acum se smiorcăie iarăşi, arătând cu degetul ba spre Adriean Videanu, ba spre Cristian Boureanu, ba spre Constantin Roibu, numai spre propria-i prostie nu arată cu degetul, ca şi cum nu guvernul Ponta ar fi organizat licitaţia.
Ştiţi care ar fi asemănarea dintre Victor Ponta şi Oltchim? Cică dacă i-am închide ne-ar costa mai puţin decât în stare de funcţionare. Pentru moment Dan Diaconescu declară ca tare se teme că Ponta va înfunda puşcăria, în vreme ce premierul se teme că DD va ajunge la arest. Frumos din partea lor, fiecare este îngrijorat pentru soarta celuilalt. Nu ar fi mai simplu să se teamă fiecare pentru sine?
Sigur, în mod normal, ministrul Economiei ar fi trebuit să asume problema privatizării OLTCHIM şi să se descurce, dar Dan Diaconescu nu şi-a pierdut vremea cu Daniel Chiţoiu, ţinta sa fiind premierul Victor Ponta. DD a declarat luni seară că a fost desemnat de nişte „specialişti în politică” să obtureze accesul lui Victor Ponta în Parlament, candidând la alegerile din decembrie exact în colegiul în care va candida şi Victor Ponta, oricare ar fi acel colegiu.
Şi uite aşa s-a procopsit mini-ciocoiul Ponta cu DD încleştat de beregata sa. Cel puţin până după alegeri va trebui să poarte această povară, pentru că Diaconescu nu îl slăbeşte, ci îl ameninţă cu procese peste procese şi cu depunerea candidaturii sale pentru Parlament în colegiul lui V. Ponta.
Această imagine va avea un impact foarte diferit asupra electoratului. Lipsa simţului ridicolului va fi plătită de Victor Ponta cu multe voturi pierdute, în vreme ce acelaşi păcat va fi perceput de electoratul DD ca o virtute, atrăgând multe voturi, căci nu puţini sunt românii care vor să îl vadă pe „salvatorul României” cu colţii înfipţi în beregata ciocoilor.
Nici în politica externă premierul nostru nu stă mai bine.
Un altul, cât de cât abil, ar fi avut enorm de câştigat din alegerea socialistului François Hollande ca Preşedinte al Franţei, evident spre profitul României. Nu este cazul premierului Ponta care e total în ceaţă, deconectat de la tematica europeană a momentului.
De pildă astăzi, marţi 2 octombrie, în cadrul Adunării naţionale, premierul Jean-Marc Ayrault deschide dezbaterile privitoare la ratificarea Tratatului asupra Stabilităţii, Coordonării şi Guvernanţei (TSCG).
Preludiul protestatar al dezbaterilor a avut loc la Paris, duminică 30 septembrie, cu 80 000 de francezi în stradă luptând împotriva austerităţii, adică împotriva TSCG. Mitingul de la Paris s-a aliniat marilor mişcări de protest din Grecia, Spania şi Portugalia. Cu ai săi nici 500 de protestatari de la OLTCHIM, România nu contează nici măcar la acest capitol.
Dezbaterile din Adunarea naţională a Franţei se anunţă furtunoase şi extrem de importante la nivel european şi aceasta din mai multe motive.
În primul rând, acest tratat de disciplină bugetară, semnat la Bruxelles de 25 de state din cele 27 state membre UE în data de 2 martie 2012, a împărţit Europa în „ţări-furnică” (ţările din nord, prototipul fiind Germania) şi „ţări greiere” (ţările din sud, prototipul fiind Grecia). Franţa este situată cumva între cele două categorii, deci ne aşteptăm la o perspectivă echilibrată.
În al doilea rând, în Franţa nu lipsesc surprizele în ceea ce priveşte structura taberelor PRO şi CONTRA. De pildă, pentru a spune NU, suveraniştii (care doresc o Franţă independentă în alegerile ei financiare şi liberă să varieze cursul monedei sale) se întâlnesc cu extrema dreaptă (care vor să iasă din UE şi să restabilească o logică strict naţionalistă, Marine Le Pen considerând că tratatul trebuie respins fără măcar a-l discuta), dar şi cu adepţi ai intervenţionalismului public (pentru care îndatorarea este mai puţin periculoasă decât recesiunea) sau liberal (care se opun monedei unice europene, considerând că anemia de care suferă aparatul productiv european este cauzată de euro). Aceste reconfigurări pot conduce la rezultate foarte interesante.
În al treilea rând, faptul că Hollande este socialist va nuanţa dezbaterile. „Nu pentru asta l-am ales pe Hollande!” , au strigat protestatarii la Paris, amintind promisiunea electorală a actualului preşedinte francez de a renegocia tratatul. Acesta le-a răspuns că îi înţelege, dar că este apărătorul unor alte valori. Respingerea tratatului riscă să distrugă moneda euro şi deci să dea înapoi construcţia europeană cu 20 de ani. Se doreşte acest lucru?
Din aceste trei motive, care ţin de calitatea şi orientările participanţilor, dezbaterile din Adunarea naţională a Franţei se anunţă apte de a cuprinde întreaga complexitate a tematicii.
În momentul în care TSCG este deja ratificat în unele state (de exemplu în România a fost ratificat pe data de 20 iunie 2012), mai au sens aceste dezbateri?
Desigur, aceste dezbateri sunt foarte importante pentru viitoarea conduită a statelor europene faţă de litera şi spiritul tratatului, pentru că acest prim instrument de coordonare şi disciplină bugetară poate avea interpretări diverse. Astfel deficitul bugetar structural limitat la 0,5 % din PIB, chiar şi cu mecanismul legislativ (de preferinţă constituţional) apt să reacţioneze automat, în cadrul fiecărui stat, în caz de abatere, obligă ţările europene de a echilibra la termen (în timp, nu imediat) cheltuielile lor curente prin reţete fiscale şi nu prin creşterea infinită a îndatorării. Se admit abateri în cazuri excepţionale, cum ar fi plata unei datorii sau o situaţie de recesiune. Tratatul nu interzice în nici un fel relansarea în caz de recesiune. Dar…toate acestea sunt interpretabile. De aici importanţa dezbaterilor.
Cât de responsabil este domnul Ponta pentru graba cu care România a ratificat acest TSCG? Nu spunem că este responsabil. Doar că există o problematică europeană de la care guvernul Ponta se autoexclude consecvent şi că relaţiile posibile şi chiar tradiţionale ale României nu mai sunt valorizate în nici un fel. Atât. Destul pentru toamna noastră electorală.
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard.
