Forţele de securitate au arestat sâmbătă dimineaţă la Alger mai mulţi manifestanţi care s-au adunat, în ciuda interdicţiilor, pentru a cere schimbarea regimului, după modelul Egiptului şi al Tunisiei, relatează RFI, citat de NewsIn.
Mii de poliţişti au fost desfăşuraţi în capitala algeriană pentru a împiedica dezvoltarea demonstraţiei.
Mai mulţi manifestanţi au reuşit însă să treacă de cordonul de securitate şi au ajuns în Piaţa 1 Mai, din centrul capitalei, strigând sloganuri prin care cereau demisia preşedintelui Abdelaziz Bouteflika.
În cele din urmă, protestatarii au fost arestaţi.