Cinematograful Favorit din Bucureşti va deveni un mall cultural, cu mediatecă, sală de spectacole şi sală de film, „în cel mai scurt timp”, a declarat primarul Sectorului 6, Cristian Poteraş, în cadrul unui eveniment organizat joi, la care au participat Nicolae Manolescu, Alexandru Arşinel şi George Mihăiţă, potrivit Mediafax.
La evenimentul de joi – care a marcat preluarea oficială a cinematografului de către Primăria Sectorului 6 – a fost prezentată şi o propunere pentru reabilitarea clădirii, sub formă de machetă, realizată de Dan Şerban, prorectorul Facultăţii de Arhitectură „Ion Mincu” din Bucureşti.
Primăria Sectorului 6 a preluat administrarea Cinematografului Favorit de la Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor „România Film” (RADEF).
Astfel, într-un an, vor fi realizate proiecte pentru respectivul mall cultural – care se va întinde pe 1.800 de metri pătraţi – şi va avea loc o licitaţie, pentru începerea lucrărilor, a precizat pentru MEDIAFAX Cristian Poteraş. „Acesta este un spaţiu redat culturii”, a spus Poteraş.
Senatorul Radu F. Alexandru, prezent, de asemenea, la eveniment, a spus că demersul lui Poteraş de a prelua cinematograful a început în 2008. Senatorul PDL a calificat proiectul noului mall cultural drept „o bijuterie”. Totodată, el a menţionat că, în momentul în care sediul va fi definitivat, vor fi organizate diferite evenimente – spectacole de teatru, proiecţii de filme şi cenacluri literare, cu ajutorul unor teatre din Capitală sau al Uniunii Scriitorilor din România. Totodată, aici va fi mutat şi sediul Centrului Cultural European Sector 6.
Printre cei prezenţi la evenimentul de joi s-au mai numărat directorul Teatrului de Comedie din Bucureşti, George Mihăiţă, directorul Teatrului Bulandra, Alexandru Darie, directorul Teatrului Masca, Mihai Mălaimare, pianistul Dan Grigore, regizorul Gelu Colceag şi actriţa Adela Mărculescu.
„Mă bucur că acest cinematograf se transformă într-un centru cultural. Să vezi că acum se deschide ceva cultural este unicat”, a declarat George Mihăiţă. Acesta a spus că primarul Cristian Poteraş a fost la toate spectacolele Teatrului de Comedie. „Asta arată că are o sensibilitate faţă de cultură”, a spus el.
Cinematograful Favorit este, în prezent, un spaţiu dezafectat. În trecut, sala cinematografului era una dintre cele mai mari din Bucureşti, cu 944 de locuri.