Cinematograful european, incotro?

Festivalurile internationale de film sunt ca ciupercile. Daca le-am pune cap la cap, ar depasi cu mult cele 365 de zile ale anului. Mereu apar altele noi, desi toata lumea e de acord ca a saptea arta nu trece printr-o perioada fasta, ci dimpotriva.

Nu e vorba despre industria americana, care nu prea mai e arta si care isi urmeaza drumul ei: blockbustere, efecte speciale computerizate etc. Ci despre cea europeana, unde epoca marilor maestri si a epigonilor lor s-a stins de mult, iar inlocuitorii intarzie sa apara. Ne aflam intr-o perpetua deruta si cautare. Cei care bat festivalurile pornesc mai ales la marile evenimente (Berlin, Cannes, Venetia), cu mari sperante si, de regula, pleaca dezamagiti. De aceea, manifestarile de acest gen nu mai au, ca pe vremuri, un aer festivist (desi se numesc festivaluri), ci sunt animate de dorinta de a investiga „piata” si de a gasi noi talente. Astfel, proliferarea apare mai putin paradoxala si devine explicabil ca numeroase competitii (vezi si TIFF-ul nostru) se axeaza pe filmele regizorilor incepatori.
„Taormina” (titulatura exacta: Taormina & BNL FilmFest) nu face parte din cohorta festivalutelor de data recenta care impanzesc globul. Istoria lui a inceput acum 51 de ani si este considerat cel mai important festival din Italia, dupa Venetia. De-a lungul anilor, vedete dintre cele mai importante i-au calcat pragul si au plecat incununate de lauri. De un sfert de veac, la carma lui se afla unul dintre cei mai priceputi directori, Felice Laudadio, un barbat energic si carismatic, de profesie ziarist, scenarist, scriitor, producator. Orasul cu case din secolul al XVI-lea e superb, Mediterana e albastra, Etna nu e prea departe, amfiteatrul in care se tin proiectiile de seara e o bijuterie a arhitecturii antice grecesti. Ce ne putem dori mai mult? Raspunsul e simplu: filme bune, care la recent incheiata a 51-a editie n-au prea fost.
Si la Taormina competitia a fost rezervata incepatorilor, dintre care s-au detasat doua nume, prezente de altfel si in palmares: cel al luxemburghezului Robinson Savary, cu Bye Bye, Blackbird, o drama in lumea circului (Premiul FIPRESCI), si cel al britanicului Saul Metzstein, cu Guy X, povestea fara menajamente a unei baze militare americane din 1979, un univers inchis, populat cu recruti de o moralitate indoielnica si adapostind departe de ochii lumii victime ale razboiului din Vietnam (Premiul pentru regie si Premiul pentru interpretare masculina). Stilurile celor doi tineri regizori lasa sa se intrevada influentele unor mari maestri: in cazul lui Savary – Ingmar Bergman, cu Noaptea saltimbancilor; in cazul lui Metzstein – Stanley Kubrick cu Full Metal Jacket. Nelipsiti de interes au mai fost italianul Gianpaolo Tescari, cu Prin ochii celuilalt, pentru felul in care trateaza tema prejudecatilor rasiale (Premiul pentru interpretare feminina), irlandezul Dermot Doyle, cu Hill 16, pentru solutiile de limbaj cinematografic care compenseaza un buget extrem de modest, si britanicul Carlo Nero, cu The Fever, care deschide o noua fila in cartea unei dinastii cinematografice (Carlo Nero este fiul Vanessei Redgrave cu Franco Nero).
Proiectiile nocturne din amfiteatrul grec au constituit sectiunea „Il grande cinema”, o titulatura, dupa parerea mea, cam pompoasa pentru niste filme mai degraba mediocre, alese pentru potentialul lor succes de public si avand pe generic macar un nume sonor precum Harvey Keitel (The Shadow Dancer), Victoria Abril (Incautos), Michael Caine, Liam Neeson, Gary Oldman si Morgan Freeman (Batman Begins) sau Costa Gavras (Le Couperet). Mai interesante au fost evenimentele care au precedat fiecare dintre aceste proiectii: decernarea unor premii de excelenta unor actori si regizori celebri (Victoria Abril, Irene Papas, Malcolm McDowell – chiar in seara cand implinea 62 de ani, Hugh Hudson, Andy MacDowell, Charlotte Rampling). Ele au asigurat parada de monstri sacri obligatorie oricarui festival care simte si nevoia unui dram de glamour.