8.4 C
București
marți, 20 februarie 2024
AcasăSpecialCine va câştiga alegerile prezidenţiale

Cine va câştiga alegerile prezidenţiale

Ruperea USL fiind inevitabilă, singura necunoscută în acest moment este dacă Crin Antonescu sau altcineva va ajunge în turul al doilea al prezidenţialelor de anul viitor pentru a se confrunta cu candidatul PSD, cel mai probabil Victor Ponta. Ca să câştige, orice candidat va trebui să speculeze curentul populist şi iraţional care traversează România.

Scurgerea către presă a scenariului privind majorarea cotei unice cu şase procente, de la 16% la 22% nu are drept scop numai testarea, foarte comună de altfel, a reacţiei opiniei publice, ci şi de a semnala că ruptura USL este inevitabilă. Ideea majorării vine de la PSD, partid care nu este legat politic de cota unică decât prin protocolul USL. Nici Liviu Voinea – omul cu creşterile şi/sau inventarea de taxe şi impozite -, nici Ponta şi nici PSD nu mor de grija cotei unice, ba dimpotrivă, s-au pronunţat deja în favoarea impozitării progresive. Mai important, electoratul PSD este, cel mult, indiferent, dacă nu de-a dreptul ostil cotei unice, deci modificarea, dacă s-ar produce, nu ar afecta politic şi electoral PSD.

Cu totul altfel ar sta lucrurile la PNL, care a insistat că alianţa cu PSD nu are temeiuri ideologice, că aceasta nu a diluat cu nimic identitatea „liberală”, „de dreapta” a partidului şi că raţiunea constituirii USL era necesitatea de a „normaliza” cadrul politic, adică eliminarea din joc a lui Traian Băsescu. Dovada invocată era că PNL a convins PSD să menţină cota unică de 16% şi că aceasta nu e dovadă că PNL a devenit socialist prin USL, ci că PSD a devenit mai liberal aliindu-se cu PNL.

De aceea, cum Băsescu nu mai este o miză pe măsură ce se apropie prezidenţialele, dacă îi iei PNL cota unică îi iei şi justificarea morală –aproape singura – pentru a mai rămâne în USL. După campania de racolări de la PPDD, PSD are deja o majoritate în Parlament care îi permite să formeze guvernul, singur sau în coaliţie cu UDMR şi, în principiu, poate forţa o creştere de taxe şi impozite moderată înainte de adoptarea bugetului pe anul viitor. PNL n-are decât să accepte sau să plece din guvern. Cum PNL a repetat deja pe mai multe voci că se opune modificării cotei unice, rămâne ca decizia privind ruperea USL să o ia Ponta.

Întrebarea nu este deci, „dacă” ci ”când” iar răspunsul este „când îi va conveni mai bine PSD şi lui Ponta”. Politician versatil la limita stării lichide, Ponta nu va avea nici o problemă, atunci când îi va fi util, să întoarcă armele demagogiei sale fără limite către penelişti şi să-i acuze că iau pensiile de la gura bătrânilor ca să-şi satisfacă clientela de afacerişti sau de alte grozăvii de acest fel. O dată stăpân peste buget şi cu setea de bani şi de putere a baronilor satisfăcută prin „descentralizarea” lui Dragnea, Ponta va avea la dispoziţie mijloacele financiare şi logistice pentru a susţine o campanie prezidenţială de succes. PSD ar fi putut ceda preşedinţia lui Crin Antonescu dacă, prin modificarea Constituţiei, Preşedintele, ca instituţie, ar fi fost redus la un rol simbolic iar puterea reală ar fi fost concentrată în mâinile premierului. Dar Constituţia nu se va modifica în timp util iar în cei zece ani de mandat Traian Băsescu a demonstrat foarte clar ceea ce poate face, la adăpostul acestei Constituţii, un preşedinte care vrea să fie „jucător” pentru ca PSD să nu lase atâta putere în mâinile PNL în general şi ale lui Crin Antonescu în special. Deci PSD TREBUIE să aibă un candidat la preşedinţie iar USL TREBUIE să se rupă.

Că USL nu mai ţine mult şi că PSD va avea propriul candidat la preşedinţie înţelege foarte bine şi Crin Antonescu, care încearcă să se repoziţioneze drept candidat anti-sistem. De aici şi declaraţiile sale că nu vrea să fie un preşedinte al „maşinăriei”, al Sistemului, o promisiune goală dar necesară dacă vrea să aibă o şansă. Fără aparatul de partid al PSD, Antonescu nu poate conta pe mai mult de 20-25% din voturi, dacă îşi păstrează electoratul din 2009 – când a candidat tot pe o platformă anti-Sistem, drept alternativa reală la binomul Băsescu/Geoană, ceea ce s-a dovedit o minciună, dar o minciună extrem de utilă. Între timp însă, structura electoratului, mai nestatornic chiar şi decât Ponta, s-a modificat. În 2009, cea mai mare parte a electoratului lui Antonescu venea din zona urbană, educată, activă, tânără. În 2013-2014, această zonă s-a radicalizat şi s-a mutat spre stânga revoluţionară şi para-revoluţionară, hip, naţionalistă, progresistă şi anticapitalistă, care se manifestă zgomotos şi spectaculos săptămânal pe tema Roşia Montană sau a gazelor de şist, dar care nu are reprezentare politică. Acesta este un curent politic în ascensiune şi de seducerea acestui electorat va depinde în mare măsură deznodământul alegerilor prezidenţiale de anul viitor.

2012 a fost anul populiştilor-ignoranţi, a fost anul PPDD, partid-SRL care s-a topit firesc în PSD şi al USL. 2014 va fi anul populiştilor de stânga, educaţi şi idealişti, anul „revoluţiei” iar candidatul care va reuşi să seducă acest electorat va avea şanse mari de câştig. Problema cu această stângă, ca să reluăm un citat din Ronald Reagan, nu este că e ignorantă, ci că ştie prea multe lucruri care nu sunt aşa. Această proastă aşezare intelectuală, precum şi un mesianism social iraţional (sau gândire magică) o aduce la intersecţia cu fenomene mult mai întunecate, care ţin de anumite forme de nationalism, rasism, xenofobie sau antisemitism care nu sunt străine de istoria noastră. Iar când stânga idealistă şi educată românească se întâlneşte cu străvechea înţelepciune ţărănească ortodoxă, ştim ce iese.

Americanii, care au senzori politici foarte fini, dar şi ceilalţi occidentali înţeleg foarte bine care sunt pericolele şi de aceea mizează pe o gloabă politică necredibilă ca Ponta, care să reprezinte sistemul democratic în cursa cu un eventual armăsar populist-naţionalist care poate duce România spre dezastru. Crin Antonescu nu este Vadim Tudor. Ultimul este un bufon jalnic, primul este un tip cinic, calculat şi bolnav de putere.

Dar nu este obligatoriu să alegem între un comunistoid corupt, plagiator şi moralmente falimentar şi un fascistoid isteric.

 2014 nu va fi foarte diferit de anul 2000. În 2000, alegerea raţională, care ar fi maximizat şansele dezvoltării naţionale – Mugur Isărescu – a fost ignorată în beneficiul unor opţiuni iraţionale, una mai catastrofală ca alta – Ion Iliescu şi Vadim Tudor. În 2014, cei care vor miza pe o alegere raţională şi informată din partea electoratului vor pierde şi, de aceea, oricine va candida onest pe o platformă pro-europeană, pro-americană şi pro-business din partea dreptei liberale, oricum se va numi el – Boc, Ungureanu sau Predoiu – nu va avea nici o şansă. În 2000 însă, a existat un candidat – Traian Băsescu– care a câştigat împotriva curentului, la Bucureşti. În 2014 nu mai există un echivalent al lui Traian Băsescu, dar un candidat, altul decât Ponta sau Antonescu, care va dori să câştige şi să ferească ţara de o altă opţiune dezastruoasă, va trebui să înveţe să folosească în avantajul său acest nou curent populist care traversează România şi, mai important, va trebui să nu îşi piardă capul.

Cele mai citite

Ecuadorul nu mai livrează arme din epoca sovietică Ucrainei

Ecuadorul a anunţat luni că renunţă să livreze arme din epoca sovietică Ucrainei, prin intermediul Statelor Unite, după o promisiune în acest sens care...

“Macarena” de la Erika Isac, subiect intens disputat. Ce se întâmplă cu această melodie

Piesa "Macarena" a trapperiței Erika Isac a provocat o amplă dezbatere pe rețelele de socializare, generând valuri de discuții și opinii împărțite în rândul...

Ministerul Muncii anunţă că încep plăţile pentru beneficiarii Venitului Minim de Incluziune

Ministerul Muncii anunţă că de astăzi încep plăţile pentru beneficiarii Venitului Minim de Incluziune. „Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională pentru Plăţi şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă