De câteva zile, asistăm neputincioși la un circ politic, iscat de noua calitate de urmărit penal a premierului Victor Ponta, ocazie cu care putem observa cât de mult ne lipsesc spiritele lucide, nepărtinitoare, care să diferențieze minciuna de adevăr și propaganda de faptele reale, în acuzațiile ce inundă scena publică. Pe de o parte, avem un premier suspectat oficial de fapte de corupție, care refuză cu obstinație să-și dea demisia și își folosește partidul drept lance de atac împotriva unei instituții a statului, noul dușman, DNA, iar pe de altă parte, avem o opoziție, și ea la fel de decredibilizată și haotică-n mesaje, care reacționează ca o hienă, în așteptarea marii prăzi politice. Presa, cu mici excepții, e transformată în galeria uneia sau alteia dintre părți, iar electoratul, mai debusolat ca niciodată, lipsit de repere, privește inert la un spectacol grotesc, în care sunt folosite în exces cuvinte grele, golite de conținut, gen ‘’dictatură’’, ‘’lovitură de stat’’, ‘’asalt împotriva justiției’’, fără măcar să-și mai dorească să participe într-un fel la viața cetății.
Nemaiexistând personaje credibile care să sancționeze prompt derapajele actorilor politici, armele manipulării s-au degradat constant. Practic, nu se mai ține cont de nimic.
Premierul țării are tupeul să construiască o campanie publică împotriva DNA, acuzând instituția că a devenit unealtă politică a unui grup de putere, fără să aducă nici cea mai mică probă în susținerea acestor acuzații grave.
Cel care decredibilizează cu atâta ușurință și aruncă în derizoriu instituțiile statului nu este un neica nimeni, care-și fundamentează părerile politice după informații de mâna a doua de la televizor, ci chiar șeful Guvernului României, un important reprezentant al acestor instituții ale statului.
Ponta își justifică decizia de a nu demisiona din funcția de premier, susținând că acțiunea procurorilor împotriva sa ar fi una coordonată politic. Să faci astfel de acuzații grave, în calitate de prim-ministru, fără să aduci cea mai mică dovadă care să-ți confirme teoria, este gest de iresponsabilitate și ticăloșie politică.
Nu se poate să adâncești, prin manipulări, neîncrederea întregii populații față de instituțiile de justiție ale statului, doar pentru a-ți salva tu pielea politică. De fapt, toată clasa politică este vinovată de crearea acestui mit, mai mult sau mai puțin adevărat, privind cârdășia dintre servicii, politicieni și reprezentanții justiției. Nimeni nu dorește să elucideze aceste legături subterane, dacă există și cum funcționează ele, pentru că odată mitul dezamorsat, focarul manipulărilor cu care se întreține justiția televizată ar dispărea. La nivelul speculațiilor, orice scenariu devine posibil.
Pe de altă parte, lipsa alternativei, a unor personaje proaspete, neviciate de metehnele actualei clase politice face atmosfera mai irespirabilă și lispită de speranță ca niciodată. Să ajungi să te resemnezi în calitate de cetățean și să nu-i ceri demisia lui Ponta, în ciuda tuturor evidențelor că nimic nu-l califică pentru această funcție, este reacția care, din păcate, va întreține la nesfârșit această stare de fapt. Pasivitatea nu este o soluție. Fără un electorat activ, pretențios, care taxează derapajele politicienilor, fără proteste, fără o galerie care să susțină puternic schimbarea clasei puternice, nimeni nu va îndrăzni să pășească pe scena atât de murdărită de alții. Ponta și toți cei ca el trebuie să plece acasă. Dar pentru a se întâmpla mai repede asta, românii trebuie să-și dorească ei acest lucru, nu opoziția lui Vasile Blaga.
