19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialCine sunt francezii care fac greva foamei pentru romi

Cine sunt francezii care fac greva foamei pentru romi

Nancy Bernard şi Roland Denis au ales calea unui protest radical la adresa politicii Parisului faţă de romi. Mesajul lor: „Opriţi expulzarea!”

Decizia guvernului de la Paris de a-i repatria pe romii din România şi Bulgaria a stârnit revolta multor francezi. Au fost deschise petiţii, au fost trimise scrisori deschise către preşedintele Nicolas Sarkozy, s-a cerut renunţarea la această decizie luată tocmai de ţara care trăieşte de două secole sub lozinca „Libertate, Egalitate, Fraternitate”. Doi francezi au ales însă forme de protest mai dure: au intrat în greva foamei şi spun că vor merge „ până la capăt” pentru a susţine cauza drepturilor omului. Demersul lor este sprijinit de peste 1.000 de persoane pe Facebook, unde a fost creat un grup de suport pentru lupta greviştilor „împotriva unui stat fascist şi xenofob.”

Prima a fost Nancy Bernard, o fostă educatoare în vârstă de 54 de ani. Ea a intrat în greva foamei pe 13 septembrie. Cazul său a fost preluat de presa franceză, de la ziarele locale, la canalul tv France 3. „Drepturile omului sunt încălcate. Aceste legi semnează condamnarea la moarte a comunităţii. Refuz să fiu complice unui sistem de stat rasist şi xenofob”, declara Bernard pentru cotidianul Le Progres.  Timp de peste două săptămâni, Bernard a refuzat să mănânce sau să ia vitamine. A băut doar apă.  I-a trimis o scrisoare preşedintelui Sarkozy, anunţându-l despre demersul său. „I-am spus că îmi pun viaţa în mâinile lui. Nu am primit nici un răspuns.” Starea sa s-a înrăutăţit la sfârşitul săptămânii trecute, aşa că a fost spitalizată şi perfuzată. Femeia afirma însă că nu renunţă la protest până când legile privind expulzarea romilor nu vor fi abrogate. „Sunt hotărâtă, voi merge până la capăt”, spunea ea.

„Nu ştiam ce să fac de unul singur”

Aceeaşi hotărâre o afişează şi Roland Denis, un pensionar de 63 de ani, care a aflat despre protestul lui Nancy Bernard de pe Facebook. „Eram şi eu scandalizat de politica lui Sarkozy faţă de minorităţi, mai ales faţă de romi, dar nu ştiam ce să fac de unul singur. Am decis să mă alătur lui Nancy în lupta pentru drepturile cetăţenilor”, a declarat el pentru România Liberă.

Denis a intrat în greva foamei acum o săptămână, pe 27 septembrie. „Dacă suntem doar doi, nu cred că vom face Guvernul să-şi schimbe hotărârea, dar sunt încrezător pentru că mulţi oameni ne sprijină”, spune el. Denis speră că reţelele sociale şi mass-media vor aduce mai mulţi susţinători ai demersului lor. „În Franţa, majoritatea oamenilor sunt împotriva expulzării romilor, dar puţini au posibilitatea de a se mobiliza, de aceea este important ca un grup să înceapă să acţioneze”, ne-a declarat bărbatul.

„Se vorbeşte mult şi nu se face nimic”

Grupul de sprijin de pe Facebook pentru Nancy şi lupta sa împotriva expulzării romilor a depăşit deja 1.100 de membri. Iniţia­toarea, Francoise Mignol, militantă pentru drepturile omului, postează link-uri cu ultimele ştiri despre Nancy Bernard apărute în ziare sau difuzate la televiziune şi anunţuri despre starea de sănătate a femeii. Mesajele de sprijin curg cu sutele. Organizaţiile neguvernamentale nu au fost însă la fel de interesate. Înainte de a începe greva, Nancy Bernard a luat legătura cu şapte ONG-uri. Una singură, La Voix des Roms, i-a răspuns. „Se vorbeşte mult şi nu se face mai nimic. Eu, cel puţin, fac ceva concret”, sublinia Bernard.

Monica Bonea
Monica Boneahttp://monica-bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă