4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialCine se mai opune aderării României şi Bulgariei la Schengen

Cine se mai opune aderării României şi Bulgariei la Schengen

Germania şi-a schimbat poziţia privind aderarea Bulgariei şi României la Schengen, iar acum numai Franţa mai cere amânarea acesteia, a declarat ministrul bulgar de Interne, Ţvetan Ţvetanov, citat joi de Mediafax.

 

„Poziţia Germaniei este acum chiar diferită de cea expusă în scrisoarea franco-germană din decembrie 2010”, a afirmat Ţvetanov, citat de postul public bulgar de radio (BNR). El a participat joi la o reuniune a miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană, la Bruxelles.

Franţa şi Germania, cărora li s-au alăturat ulterior Finlanda şi Olanda, şi-au exprimat în mod repetat opoziţia faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen în martie, argumentând că cele două ţări au în continuare probleme cu justiţia şi aplicarea legii.

Potrivit lui Ţvetanov, Finlanda şi Olanda înclină mai degrabă să urmeze poziţia actuală a Germaniei, decât pe cea a Franţei. El a subliniat că Franţa nu are argumente clare pentru amânarea aderării Bulgariei, ci doar vrea condiţionarea ei de Mecanismul de Cooperare şi Verificare.

Premierul bulgar, Boiko Borisov, care se străduieşte să asigure aderarea ţării sale la Schengen, a afirmat că Bulgaria va fi total pregătită pentru aderare la sfârşitul lui martie.

Cele mai citite

Drone ucrainene ar fi distrus un depozit de muniție rusesc din regiunea Rostov

Drone ucrainene cu rază lungă de acţiune ar fi atacat recent un depozit de muniţie situat pe terenul de antrenament militar Kadamovsky din regiunea...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Ne așteaptă un an complicat, dar suntem pregătiți să facem față”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun pe rețelele sociale, în care a subliniat importanța sărbătorilor alături de familie...
Ultima oră
Pe aceeași temă