Administraţia Obama şi-a intensificat în ultimele zile presiunile – pe mai multe fronturi – împotriva Iranului: după cum semnalează Der Spiegel, Barack Obama a semnat în această săptămână o lege care prevede pedepse pentru bănci care fac afaceri cu Banca Naţională a Iranului – ceea ce va îngreuna plata exporturilor de petrol din Iran. De asemenea, ministrul de Finanţe Timothy Geithner a obţinut de la omologul său japonez, Jun Azumi, asigurarea că Japonia va reduce rapid şi în trepte importurile de petrol iranian, care reprezintă 10% din importul de petrol al statului asiatic.
Conform cotidianului chinez Global Times, Geithner a făcut o cerere asemănătoare şi conducerii de la Beijing – care însă a refuzat, motivând că, spre deosebire de Japonia, rezervele naţionale de petrol ale Chinei nu pot acoperi o perioadă suficient de lungă nevoile ţării în cazul renunţării la petrolul iranian. Pe de altă parte, China este de multă vreme nemulţumită de preţul de achiziţionare, şi şi-ar putea diversifica sursele prin importuri din Arabia Saudită.
Un embargo al Uniunii Europene împotriva petrolului iranian, care va fi cel mai probabil decis la summitul UE de la sfârşitul lunii, a devenit deja vizibil; conform cotidianului Financial Times, rafinăriile europene renunţă să mai cumpere petrol iranian pe piaţa de vânzare pe termen scurt – acesta acoperind circa o treime din exporturile de petrol ale Iranului către Europa. Presiunilor economice, SUA a adăugat-o şi pe cea militară: portavionul Carl Vinson a ajuns miercuri în Strâmtoarea Ormuz, unde urmează să participe la misiunea Enduring Freedom. Conform Pentagonului, sosirea navei în regiune nu trebuie interpretată o ameninţare la adresa Teheranului – însă într-un moment de tensiune ca acesta, este de înţeles că regimul iranian o percepe ca atare, mai ales că cu numai câteva săptămâni în urmă Teheranul a ameninţat cu blocarea strâmtorii, una dintre principalele rute de transport al petrolului din peninsula arabă.
„Războiul Israelului împotriva Iranului a început în 2009″
Uciderea chimistului Mostafa Ahmadi Roshan, vice-director însărcinat cu achiziţiile la facilitatea de îmbogăţire a uraniului de la Natanz, a venit la exact doi ani după asasinarea unui fizician nuclear la Teheran – şi, ca în cazul anterior, a fost pusă imediat de către autorităţile iraniene pe seama serviciului secret israelian Mossad: „regimul criminal sionist” este răspunzător pentru faptă, a declarat un oficial de la Teheran, citat de publicaţia germană Der Spiegel. Într-adevăr, nu multe alte organizaţii ar fi în stare să ducă la bun sfârşit asemenea operaţiuni (Roshan a fost ucis de o bombă lipită pe portiera maşinii sale de către un motociclist care a dispărut apoi în trafic): „numai Israelul are capacitatea de a face aşa ceva, mai ales pe teritoriul unui stat duşman”, a declarat, pentru cotidianul american Wall Street Journal, Joseh Wippl, profesor la Universitatea din Boston şi fost ofiţer CIA. Patrick Clawson, director la Institutul pentru Politica Orientului Mijlociu din Washinton, împărtăşeşte opinia expertului CIA: „sunt adeseori întrebat când cred că Israelul va ataca Iranul”, a declarat acesta cotidianului The New York Times, „iar răspunsul meu este mereu acelaşi: acum doi ani”. Clawson este de părere că acestă strategie este preferabilă unui atac deschis: „sabotajul şi asasinările nu provoacă o reacţie naţionalistă în Iran, care ar putea întări actualul regim”. Un fost oficial israelian din cercul securităţii naţionale întregeşte declaraţia lui Clawson: „nu este de ajuns să crezi; dacă nu poţi dovedi cine este vinovatul, nu te poţi nici răzbuna. Când este foarte, foarte clar cine se află în spatele unui atac, opinia publică mondială ia atitudine”, a afirmat acesta pentru New York Times.
„În Iran se vor întâmpla lucruri nenaturale”
Dacă Statele Unite au condamnat asasinarea lui Roshan, secretarul de stat Hillary Clinton declarând, conform New York Times, că SUA „neagă categoric implicarea în orice act de violenţă împotriva Iranului”, poziţia israeliană a fost mai degrabă ironică. „Nu ştiu cine l-a ucis pe ceretătorul iranian, dar mai mult ca sigur că n-o să vărs nici o lacrimă”, a scris pe Facebook purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, generalul de brigadă Yoav Mordechai. Totodată, cotidianul britanic The Guardian a atras atenţia asupra unei declaraţii făcute de Benny Gantz, şeful statului major al forţelor militare israeliene; cu numai o zi înaintea morţii lui Roshan, acesta a spus, în faţa unui comitet parlamentar, că Iranului „i se vor întâmpla lucruri de manieră nenaturală” în 2012. Este puţin probabil ca, în cazul în care Israelul este într-adevăr responsabil pentru asasinatul de la Teheran, guvernul său să se fi consultat cu administraţia americană. Cotidianul american Wall Street Journal notează că „în trecut, Statele Unite au ţinut israelienilor prelegeri despre imoralitatea unor asemenea acţiuni”. De altfel, SUA pretind că această campanie nu numai că nu are un efect vizibil asupra programului nuclear iranian, dar mai mult de atât, ar putea creşte simpatia comunităţii internaţionale pentru regimul de la Teheran. Ambiguitatea poziţiei administraţiei Obama – care condamnă, pe de o parte, asasinările oamenilor de ştiinţă iranieni, însă creşte pe de altă parte presiunea economică şi militară – ridică Iranului multe întrebări, fără ca răspunsurile să fie, cel puţin deocamdată, evidente.
