Cu doar câteva zile înaintea moţiunii de cenzură, lideri liberali şi social-democraţi şi-au unit forţele în favoarea premierului PDL prin declaraţii contradictorii. Cum se explică non-sensul?
Întrebat care sunt şansele ca guvernul Boc să fie demis prin moţiunea de cenzură, Adrian Năstase a declarat într-un interviu la Realitatea TV că nu există motive pentru „un optimism prea mare” deoarece opoziţia are un număr de voturi insuficient; îi lipsesc 22 de voturi. „În condiţiile în care PDL îşi va împiedica parlamentarii să ajungă la prezidiu pentru a vota şi îi va ţine în bănci, iar aritmetica parlamentară a fost măsluită de reprezentanţii puterii prin transferuri de jucători, practic vom vota numai noi, cei de la PSD, cei de la PNL şi cei de la PC”, a explicat Adrian Năstase. Într-un interviu la Europa FM, liderul liberal Crin Antonescu a declarat la rândul său că „aşa cum se prezintă lucrurile, e o probabilitate de 55% ca moţiunea să nu treacă” şi deci ca Guvernul Boc să rămână în funcţie.
Cu o simplă întorsătură retorică, Adrian Năstase a aruncat astfel în aer declaraţiile repetate ale secretarului general Liviu Dragnea cum că social-democraţii se bazează pe voturile a cel puţin 10 parlamentari din zona puterii. Fostul premier a stăvilit în acelaşi timp şi eventuala tentaţie a altora de a se alătura dizidenţilor şi deci de a vota moţiunea de cenzură. Cât despre Crin Antonescu, el a insistat cel puţin două luni ca moţiunea de cenzură să fie depusă mai repede, dar cu trei zile înainte declară că ea nu are şanse să treacă. Fantastică sincronizare a mesajelor! Strălucită declaraţie de incompetenţă! Emil Boc ar trebui să facă o pauză în atât de obositoarele discuţii cu FMI ca să râdă puţin! De ce să râdă lumea numai de PDL care votează legi din greşeală?!
Gafele opoziţiei nu se opresc însă aici. Într-un interviu la B1TV, Crin Antonescu a declarat că „în momentul ăsta pe mine mă deranjează mai mult PSD în afacerea asta (negocierea noului guvern n.r., decât PD-ul”, acuzându-şi eventualii viitori parteneri că au tras de timp. De partea cealaltă, Victor Ponta desfiinţase ideea unui premier tehnocrat propus de PNL, declarând că liberalii nu ar avea „mână bună” pentru aşa ceva; neafiliaţii din guvernul Tăriceanu, adică Sebastian Vlădescu, Cătălin Predoiu şi Dacian Cioloş, spusese Victor Ponta, au rămas pe orbita Cotrocenilor după plecarea liberalilor de la Palatul Victoria. Dar de unde pleacă disputa?
Crin Antonescu crede că succesul moţiunii de cenzură de mâine depinde de ceea ce pot oferi PSD şi PNL parlamentarilor din coaliţie şi în special celor de la UDMR. Este motivul pentru care liderul liberal insistă că trebuie să existe deja o formulă guvernamentală înaintea votului aşa încât parlamentarii care decid că părăsească tabăra guvernamentală să aibă cui să se adreseze. Altfel vor sta liniştiţi în băncile lor şi îl vor lăsa pe Emil Boc să-şi continue mandatul.
Victor Ponta declară însă că partidele din opoziţie trebuie să aştepte rezultatul votului din Parlament şi să înceapă negocieri pentru formarea noului guvern, după ce guvernul Boc va fi demis miercuri după-amiază în Parlament prin adoptarea moţiunii de cenzură. Dacă opoziţia ar negocia noul guvern înainte să cadă cel în funcţie, spune Victor Ponta, ar fi ca şi cum s-ar pune căruţa înaintea boilor: deci să cadă mai întâi Guvernul Boc şi negociem intensiv după.
Cine are dreptate? Tactic, nici unul. Aceste disensiuni ar trebuit să fie rezolvate demult, iar publicul ar fi trebuit să primească un acelaşi mesaj articulat din partea PSD şi PNL. Temerile că eventualul guvern de serviciu până la anticipate seamănă cu eşuatul proiect Iohannis (şi că de aceea Crin Antonescu şi Victor Ponta trebuie să apară de pe acum ca viitori competitori) n-au nici un fundament. Cabinetul Iohannis s-a vrut un proiect pe termen lung, în care PSD ar fi coabitat cu PNL o legislatură întreagă. Un eventual cabinet al opoziţiei alcătuit în octombrie 2010 ar fi însă un guvern de serviciu, menit să organizeze anticipate, un guvern de tranziţie care să ia numai măsuri imediate, fără opţiuni de fond. Cât despre posibila obiecţie a preşedintelui Băsescu, că un astfel de guvern ar întrerupe reformele, întrebarea simplă şi retorică „Ce şanse au reformele cu guvernul Boc?” e absolut suficientă. În afară de legile Justiţiei cerute imperativ de Bruxelles, cabinetul Boc nu a aplicat până acum nici un fel de reforme; a reuşit în schimb să enerveze pe toată lumea vorbind tot timpul despre reforme pe fondul unor măsuri haotice.
Cine are dreptate însă din punct de vedere politic? Ai nevoie de un nume de premier ca să le oferi celor din PDL, UNPR şi UDMR posturi şi legi favorabile, cum spune Crin Antonescu? Sau ai nevoie să arăţi publicului cine votează pentru păstrarea hulitului guvern Boc, cum vrea Victor Ponta? Ai nevoie să faci un munte de promisiuni către parlamentarii transfugi cum că îi vei ajuta să-şi menţină cariera politică, eventual în propriul partid? Sau ai nevoie să-i laşi pe adversari să vină EI la tine, să demonstreze EI mai întâi că se leapădă de guvernarea Băsescu şi abia apoi să le acorzi încredere şi eventual, după alegeri, funcţii publice? Ai nevoie de o UDMR arogantă cerând mereu mai mult şi mai mult, când bazinul său electoral se îngustează din ce în ce mai tare? Sau ai nevoie de o UDMR docilă şi la locul ei, mulţumită să-şi satisfacă electoratul prin drumuri şi poduri, mai degrabă decât prin impunerea unei legi a educaţiei pe care inclusiv democrat-liberalii o dezavuează, dar o înghit că-i musai? Grele întrebări.
Crin Antonescu ştie că partidul său are şanse zero să ajungă curând la Palatul Victoria în postura de vioara întâi, aşa cum magistral şi-a jucat partida Călin Popescu Tăriceanu. Pentru PNL este astfel mai important decât PSD să ajungă la guvernare cât mai repede. Presat de situaţie, Crin Antonescu presează la rândul său PSD. Relaxat, Victor Ponta îşi permite şi să-şi trimită oamenii acum la Palatul Victoria, dar şi să aştepte, înregistrând la propriu şi la figurat cum parlamentarii democrat-liberali stau lipiţi de scaun la moţiunea de cenzură. PSD va spune apoi în campania electorală, nu contează când va avea ea loc, că democrat-liberalii s-au comportat ca nişte marionete fără voinţă şi fără suflet, interesate doar să rămână lipite de scaune timp îndelungat, fără să le pese de cei care strigă în stradă sau plâng în tăcere acasă. Iar PDL nu va avea răspuns.
Dar problema imensă şi strigentă e că pentru 85% dintre români, Guvernul Boc nu are răspuns nici acum. Aşa că reamintesc politicienilor în dubiu în aceste zile, că există proba demult uitată a faptelor INDUBITABILE. În mijlocul politizării duse la absurd, un fapt indubitabil este că învătătoarea Cristiana Anghel se află de două luni în greva foamei, iar un alt fapt indubitabil este că 80 de voturi nu înseamnă niciodată, nicăieri în lume 170 de voturi. Orice calcule politice, oricât de sofisticate, care ignoră aceste fapte, sunt calcule politice greşite. Şi sunt calcule politice greşite pe termen scurt, mediu şi lung.
