Istorici şi sociologi de marcă explică pentru RL ce mai reprezintă zilele de sărbătoare naţională.
Ziua Unirii a fost şi în acest an „pigmentată” cu huiduieli şi fluierături, demonstraţii de care au avut parte în decursul timpului toţi conducătorii României postdecembriste, de la Ion Iliescu la Traian Băsescu.
„Se cultivă stilul pompos şi găunos”
Istoricul Andrei Pippidi spune pentru România Liberă: „Trăim într-un climat de manifestaţii şi contramanifestaţii. Calendarul oficial s-a îmbogăţit cu diverse noi sărbători ca Ziua Drapelului sau Ziua Culturii Naţionale. Dar, în realitate, se cultivă stilul pompos şi găunos. Se continuă de fapt ceea ce a devenit o tradiţie în urma a 40 de ani de falsificare comunistă a istoriei. Credeţi că poporul învaţă cu ocazia acestor serbări să devină mai solidar cu nevoile ţării? Acesta este un concept strâmb şi nu poate avea succes. Cuza, Kogălniceanu, Negri şi toţi cei care au înfăptuit Unirea Principatelor nu mai sunt azi decât nişte nume sonore. Şi-au pierdut calităţile umane. Patriotismul, onestitatea lor sunt idealuri exemplare, dar atâta vreme cât nu se spune întregul adevăr despre ei şi ne mulţumim cu o retorică nesinceră nu putem ajunge decât la o situaţie jalnică precum cea în care ne aflăm.”
„Implicarea politicului le-a pervertit valoarea”
La rândul său, sociologul Alfred Bulai a remarcat că „există un soi de reţinere în societatea românească de azi vizavi de ideea de simboluri şi sărbători naţionale, pentru că implicarea puternică a politicului în astfel de manifestări le-a pervertit valoarea de reper naţional, dându-le în plus chiar conotaţii negative şi peiorative. De altfel, a dispărut chiar şi apetenţa guvernanţilor pentru a acorda respectul cuvenit sărbătorilor naţionale. Dincolo de nişte coroane de flori depuse pe la monumente şi de nişte discursuri obosite, cei din guverne care au avut pe mână bani şi posibilitatea de a iniţia nişte proiecte serioase vizavi de sărbătorile naţionale, nu au făcut de fapt nimic. Mai în glumă, mai în serios, oricât de ciudat ar suna ceea ce spun, comuniştii erau mult mai bine organizaţi când era vorba despre sărbătorile lor. Manifestaţiile de 1 Mai şi 23 de August erau pregătite cu grijă. Întreaga societate se raporta la aceste sărbători ca repere, fie şi doar pentru faptul că erau zile libere şi pentru că erau în anotimpuri calde, când puteau fi „marcate” de toată lumea.
Bine, mai târziu, când a instituit Ceauşescu obligativitatea sărbătoririi Zilei Muncii prin muncă, ziua de 1 Mai nu a mai fost aşa de populară”. Referindu-se la 24 ianuarie, dată care marchează Unirea Principatelor Române, Alfred Bulai a adăugat că „în vechiul regim, nu era o sărbătoare prea iubită de conducători pentru că nu avea nici o legătură cu comunismul. Mai mult chiar, era cu două zile îniante de ziua lui Ceauşescu şi «tovarăşul» nu voia să fie eclipsat.” Bulai a făcut şi o paralelă cu alte popoare care sunt mult mai „patrioate” decât noi. „Americanii, care au doar 300 de ani de istorie, sunt mult mai grijulii cu simbolurile lor naţionale. De 4 iulie, la fiecare balcon sunt arborate drapele, la noi, nici pomeneală de aşa ceva. Dar, uite, ce chestie chiar acum, când vorbesc cu dvs, văd un drapel tricolor pe un balcon menit parcă să mă contrazică. Numai că este singurul din tot cartierul şi omul care l-a pus la geam în loc să fie privit ca patriot e văzut probabil ca un ciudat”. Alfred Bulai crede şi că românii nu se vor putea ataşa de o zi naţională dacă aceea este schimbată des.
„Ocazii informale de pomeni”
Antropologul Vintilă Mihăilescu este de părere că: „Sărbătorile naţionale au pierdut semnificaţia lor patriotică şi au păstrat-o doar pe aceea naţională, redusă, la rândul ei, la una de scenografie politică. Pentru cei care au trăit vremurile construcţiei naţionale – şi aceasta s-a petrecut până spre al doilea război mondial – aceste sărbători chiar erau „de suflet”.
În timpul comunismului ele au fost sărbătorite „la comandă” (plus ocazii informale de petrecere…). În prezent, au devenit mai mult competiţii politico-electorale (plus ocazii informale de pomeni), în care populaţia ţării se regăseşte tot mai puţin. Aceasta şi din cauza faptului că aceste sărbători s-au tot schimbat de-a lungul vremii, iar cele care s-au păstrat au tot schimbat modul lor de desfăşurare, ritualul sărbătorii, care este esenţial în asemenea cazuri”.
