După ce au îndurat efectele dezastruase ale unui cutremur de 9 grade, urmat de un tsunami care a depăşit în multe regiuni 15 metri înălţime, japonezii ar fi trebuit să îşi reia rutina zilnică sub imboldul reclădirii disciplinate şi extrem de eficiente cu care au obişnuit lumea. Şi chiar dacă acest lucru se întâmplă în majoritatea locurilor afectate de cataclismul din 11 martie, există un pericol pe care niciun japonez nu-l poate evalua cum ar trebui. Nu are miros, nu are culoare şi este letal.
Poate fi în aer, apă ori mâncare.
Radiaţiile de la centrala nucleară Fukushima Daiici, aflată pentru o perioadă în pragul unui dezastru, îi lasă pe japonezii din nord-estul arhipelagului în faţa unei mari necunoscute. Accidentul a fost catalogat recent la nivel 7, similar cu cel de la Cernobâl, care a făcut zeci de mii de victime în cei 25 de ani de la eveniment. Singurul fel în care japonezii se pot proteja este să fie la curent cu date precise şi la zi despre nivelul radiaţiilor, care poate fluctua, scrie Al Jazeera.
Însă aceste informaţii sunt foarte greu de accesat. Locuitorii din prefectura Fukushima sunt deznădăjduiţi. Afirmă că guvernul central este lipsit de tranparenţă şi nu îi ajută să afle ce se întâmplă, ce au de făcut. Oamenii vin de la Tokio, fac măsurători şi pleacă, fără să zică nimic.
Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor locuitorilor din zonele cu risc de radiaţii, mai multe grupuri fac măsurători independente şi publică rezultatele, însă acestea sunt greu de înţeles şi centralizat.
Nevoia de informaţie rapidă şi precisă este cu atât mai mare cu cât nivelul radiaţiilor la 20 de kilometri de centrala Fukushima este de 1600 de ori mai mare decât limita normală, guvernul îndemnându-i, vineri, pe locuitori să părăsească regiunea. Zona va fi afectată de radiaţiile puternice pe termen lung.
Mai mulţi activişti încearcă să dea o mână de ajutor populaţiei. Sean Bonner a fondat safecast.org, frustrat de informaţiile puţine şi neclare ce ajungeau la public. „Informaţiile erau nesigure, nu se puteau verifica, nu erau aduse la zi. Şi atunci am început să ne gândim: Ce se întâmplă dacă mergem să luăm noi cifrele. Se poate?”
El şi un grup de americani şi japonezi au creat o reţea care distribuie aparate Geiger către echipe de oameni ce fac măsurători şi le pun pe site-ul safecast.
Bonner speră să poată crea o imagine clară a zonelor care se confruntă cu radiaţii şi a felului în care acestea circulă sau îşi schimbă intensitatea.
Deocamdată safecast are doar 30 de aparate pe teren. Au comandat piesele pentru fabricarea altor 300, iar Bonner vrea ca în şase luni să ajungă la 600 de aparate Geiger. Cererea este extrem de mare momentan, spune el. „Dacă am fi vrut să luăm 600 de aparate acum, era imposibil.”
De ce este importantă activitatea voluntarilor
Maniera în care autorităţile tratează problema, foarte gravă de altfel, este extrem de netransparentă, sugerează Bonner.
El spune că unul dintre oamenii care sunt în echipa sa locuieşte, împreună cu familia, într-o zonă care a fost iniţial evacuată, însă ulterior a fost prezentată ca fiind sigură pentru populaţie. „Sunt fermieri, fac produse organice şi li s-a spus că este sigur să stea acolo. După ce s-au făcut măsurători, numerele erau exorbitante. Zona a fost evacuată” declară Bonner.
Fermierii sunt nemulţumiţi. Nu ştiu dacă-şi pot vedea de muncă, pentru că majoritatea comercianţilor nu le mai comandă produsele, din cauza riscului de expunere la radiaţii. Femeile gravide sunt şi ele într-o situaţie dificilă, deoarece nu pot bea apă de la robinet, şi nu ştiu cât de sigur este să stea în zonele afectate. O femeie gravidă afirmă pentru Al Jazeera că se poate relaxa mai mult, după ce intră pe safecast şi vede starea nivelului de radiaţii.
Deşi safecast nu încearcă să submineze eforturile guvernului de a rezolva problema, este clar că autorităţile nu se descurcă suficient de bine şi au nevoie de toată asistenţa posibilă.
Peter Franken, reprezentantul safecast în Japonia, spune că măsurătorile trebuie făcute de oameni în cât mai multe locuri, autorităţile neavând suficientă mână de lucru, iar rezultatele fiind irelevante de multe ori. „Ideea este să folosim puterea mulţimii pentru a obţine cât mai multe date din cât mai multe locuri. Astfel vom avea o imagine de ansamblu,” conchide Franken.
