Dupa moartea Annei Nicole Smith, survenita joi dupa-amiaza, moarte al carei mister nu a fost elucidat de autopsia efectuata vineri, toata lumea isi indreapta atentia spre fetita in varsta de cinci luni a acesteia, DannieLynn Hope, multimilionara, a carei paternitate nu este inca stabilita.
Trei barbati se declara tatii biologici ai fetitei: avocatul Howard Stern, ultimul conviv al Annei, fotograful Larry Birkhead, care si-a dat in judecata fosta iubita, si, surpriza, vineri a mai aparut un pretendent, in persoana sotului actritei Zsa Zsa Gabor, Printul Frederic Von Anhalt.
Nu este exclusa nici ipoteza ca insusi miliardarul J. Howard Marshall sa fi devenit tata post-mortem, ipoteza actualizata acum de catre sora vitrega a Annei, Donna Hogan, care si-a amintit ca sora ei a afirmat de mai multe ori, in cele 18 luni de mariaj cu octogenarul J. Howard, ca doreste acesta sa-si criogeneze sperma.
Fetita se afla in Bahamas, unde s-a nascut, lasata in grija mamei si sorei lui Howard Stern. Sambata, mama Annei Nicole s-a dus in Bahamas, ca sa se asigure ca nu sunt probleme cu nepotica. Micuta urma sa fie adusa in California, pana pe 21 februarie, pentru a fi supusa unui test ADN cu scopul de-a i se stabili paternitatea.
Din nefericire, acestea nu erau singurele probleme juridice ale Annei Nicole Smith, pe numele ei adevarat Vickie Lynn Hogan. Din 1999 se lupta in justitie pentru a obtine jumatate din averea estimata de revista Forbes la 2 miliarde de dolari a lui J. Howard Marshall, decedat pe 4 august 1995. Fiul “oil tycoon”-ului, Pierce Marshall, a murit subit in primavara trecuta, dar procesul continua… curiozitatea publica in jurul cazului fiind enorma in Statele Unite.
Starul TV, actrita si fost model Anna Nicole Smith s-a stins din viata, joi dupa-amiaza, in Florida, dupa ce a fost gasita fara cunostinta in camera ei din Seminole Hard Rock Hotel. Paramedicii nu au abandonat eforturile de-a o resuscita tot drumul catre Memorial Regional Hospital, iar circulatia a fost oprita pentru masina salvarii in care zacea Anna Nicole Smith. Cei 5 km pana la spital au fost ultimii…