Din iulie 2013 Uniunea Europeană va avea 28 de membri, după ce Croaţia va semna Tratatul de Aderare, pe 9 decembrie 2011. Cu doar patru zile înainte de această dată, ţările membre vor discuta despre viitorul politicii de aderare, aşa cum este prezentat în Strategia de Extindere 2011. Ceea ce înseamnă că vor fi evaluate şansele ţărilor candidate şi posibile candidate la accesul în UE. Este vorba, în primul rând, de Turcia, Islanda, Macedonia şi Muntenegru, dar şi de Serbia, Albania şi chiar Bosnia şi Kosovo.
Croaţia
Negocierile de aderare au fost închise în iunie 2011, iar Zagrebul va deveni oficial capitală a Uniunii Europene pe 1 iulie 2013. UE nu uită însă de problemele legate de condamnarea criminalilor de război. Chiar dacă apreciază progresele făcute în tratarea imparţială a acestor procese, Bruxelles-ul reaminteşte Croaţiei că nu a tranşat încă toate cazurile de acest tip.
Aici Croaţia se apropie de România. Însă, în timp ce proiectul imprescriptibilităţii crimelor de la Revoluţie şi Mineriadă este tărăgănat în Parlamentul de la Bucureşti, Ministerul Justiţiei din Croaţia a reuşit să impună o strategie care ar urma să asigure că reprezentanţii Securităţii croate care au avut rol în uciderea etnicilor sârbi nu vor scăpa nepedepsiţi.
De asemenea, UE încă mai cere Croaţiei rezultate în ceea ce priveşte depolitizarea şi modernizarea serviciilor publice. Nici eficienţa judiciară nu este încă total pe placul Uniunii Europene. Bineînţeles, şi Croaţia trebuie să continue lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, dar şi la nivel local.
Macedonia
A primit statutul de ţară candidată la accesul în UE în 2005, dar unele neajunsuri esenţiale continuă să bareze drumul acestei ţări către Uniunea Europeană: libertatea presei, starea sistemului de justiţie şi lupta împotriva corupţiei. Nici dialogul dintre Guvern şi Opoziţie nu este încă pe placul UE.
Bineînţeles, există problema Greciei, care în continuare refuză să recunoască numele statului Macedonia, invocând confuzia cu vechiul stat grecesc Macedonia – condus de legendarul Alexandru cel Mare. UE speră ca acest conflict, datând din 1991, să se stingă până la sfârşitul acestui an. Însă contrele de la distanţă dintre jurnaliştii macedoneni şi cei greci nu par să prefigureze o împăcare.
Muntenegru
Independentă din anul 2006 şi candidată la aderare din anul 2010, ţara cu doar 600.000 de locuitori primeşte aprecieri din partea UE la capitole precum activitatea Parlamentului, depolitizarea administraţiei publice sau politica anticorupţie, dar Bruxelles-ul atrage atenţia asupra discriminării grupurilor defavorizate.
Turcia
Negociază cu UE din 2005, dar este în mare parte deja integrată dacă se iau în considerare activitatea comercială şi rolul în politica externă şi securitatea energetică ale Uniunii. În plus, prin poziţia strategică şi puterea economică – PIB-ul a crescut cu 9% în 2010 şi este aşteptat să aibă un plus de 6% în 2011 – Turcia este deja un partener extrem de important.
UE consideră însă că aportul Turciei va fi într-adevăr decisiv dacă ţara va completa procesul standard de accedere. Astfel, îi cere să facă eforturi mai mari pentru a asigura respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor individuale. Bruxelles-ul face referire precisă la libertatea exprimării, libertatea religiei şi drepturile femeilor. Totuşi, aceste minusuri par să pălească în comparaţie cu greutatea Turciei în procesul diplomatic cu statele din nordul Africii şi din Orientul Mijlociu. Stabilitatea de la graniţele sale nu este un factor pe care UE poate să-l omită.
Mai sunt totuşi câteva probleme pe care le ridică Turcia: tensiunile cu Cipru, ţară încă divizată etnic ca urmare a invaziei turceşti din 1974 şi diversele conflicte la graniţele sale, Grecia acuzând Turcia de incursiuni aeriene neaprobate pe teritoriul său. Pentru a se concentra şi asupra acestor neajunsuri, UE intenţionează să intre într-o nouă etapă a negocierilor sale cu Turcia, vizând o atitudine mai pozitivă.
Islanda
Negociază cu UE de anul trecut, dar economia sa este încă în recuperare după colapsul economic din 2008-2009. În plus, Bruxelles-ul este conştient că subiectul aderării este unul controversat în Islanda.
Albania
Figurează ca o pretendentă la statutul de ţară UE, dar parcă mai mult din inerţia aderării la NATO, din 2009. Scena politică albaneză nu pare foarte aropiată de standardele Uniunii: protestele anti-guvernamentale din 2011 s-au soldat cu 4 morţi şi au determinat un climat plin de vrajbă între diversele facţiuni politice. Alegerile locale din luna mai au fost marcate de incorectitudini în procesul de numărare a voturilor, iar dialogul politic aproape că lipseşte.
UE nu se arată mulţumită nici de eforturile Tiranei în combaterea crimei organizate, protecţia copiilor sau îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din comunităţile de romi.
În faţa tuturor acestor neajunsuri, autorităţile de la Tirana au venit doar cu o strategie care promite să aibă grijă de fiecare recomandare a UE.
Serbia
Comisia Europeană a recomandat acordarea statutului de stat candidat pentru Serbia, dar nici această ţară nu îndeplineşte toate criteriile necesare. Criminalii de război Karadzic şi Mladic au fost prinşi, dar faptul că Belgradul refuză în continuare să-şi nominalizeze relaţiile cu Kosovo reprezintă un minus din perspectiva UE. Mai mult, Serbia a încălcat drepturile minorităţilor sexuale interzicând parada gay de la Belgrad.
Kosovo şi Bosnia sunt de asemenea pomenite în Strategia de Extindere, dar cele două state trebuie întâi să-şi depună oficial candidatura, iar apoi să înceapă să rezolve capitole importante din procesul de aderare, de la consolidarea instituţiilor democratice la respectarea drepturilor omului.
