Sunt acum zile de sarbatoare, cer senin si zapada orbitoare care ne indeamna mai curand la ras ingaduitor decat la severitate. Si totusi. Violentele atacuri ale PRM-ului pe 18 decembrie impotriva condamnarii comunismului de catre presedintele Basescu nu ne ingaduie nici sa uitam, nici sa tacem.
Circ?
Calificarea evenimentelor drept „circ” este inselatoare: ea vine, cred, din mai vechiul adagio (auto)linistitor dupa care peremismul este la fel de inevitabil, dar minor, precum „latratul cainilor” fata de care, oricum, „caravana trece”. Discutia este deci inutila: C.V. Tudor a mai latrat si va mai latra, dar nu va castiga niciodata nimic. Cred ca aceasta interpretare este incorecta. Circul este spectacol, prilej de ras, destindere. In parlament, dimpotriva, a avut loc un atac orchestrat care trebuia sa faca imposibil actul insusi al condamnarii comunismului. Mai mult, si poate chiar in primul rand, a fost vorba de o discreditare a parlamentului insusi drept loc in care se discuta 45 de ani din istoria Romaniei. Daca la circ radem si ne vedem de drum, aici trebuie sa ne oprim si sa actionam.
Lantul comunist
S-a mai spus ca o condamnare a comunismului era ocazia „visata” pentru partidele suspecte de procomunism – PRM, PC si PSD – de a se dezangaja de trecut si de a adopta un look modern, de stanga sau dreapta europeana legitima, lucru pe care ele, bietele, l-au ratat. Din nou gresit: partidele in chestiune, sau o mare parte a membrilor lor, nu doresc acest lucru. Mircea Geoana, care declara acum cateva luni revistei 22 ca nu are nici o dificultate in a condamna comunismul, conduce PSD alaturi de Ion Iliescu. Care are aceasta dificultate. Cine se identifica cu trecutul o face pentru ca electoratul, ratiunea lui de existenta, cere apararea trecutului comunist. Sa nu ne facem iluzii: niciodata, in viitorul apropiat, aceste optiuni nu se vor schimba. PRM, PC si PSD (in mare parte) reprezinta acea Romanie reziduala care se va impotrivi intotdeauna, in parlament, ca si in afara lui, celeilalte Romanii, cea democratica si europeana. Dupa 1 ianuarie 2007, cand amandoua vor intra, impreuna, in Europa, intrebarea esentiala, de care ne vom izbi mereu, va fi aceeasi: ce ne vom face, acum in Europa, cu Romania reziduala?
S-a afirmat si ca prin aceste atacuri PRM s-a facut de ras si Vadim Tudor si-a aratat adevarata fata de psihopat, sau isteric, lucru confirmat de imaginile vizuale si de scaderea de popularitate din zilele urmatoare. Observatia este corecta, dar irelevanta: imaginile negative nu influenteaza electoratul PRM, chiar daca erodeaza, temporar, marginea lui de nehotarati.
Tacerea
Mai relevanta mi se pare alta remarca: daca Vadim a pierdut incercarea de forta cu parlamentul, in sensul ca nu a putut stopa condamnarea comunismului – datorita, printre altele, nervilor de otel si determinarii presedintelui – Vadim, in alt sens, a castigat-o deoarece parlamentul nu a putut stopa atacul sau. Nicolae Vacaroiu si-a motivat pasivitatea prin prudenta: daca cerea interventia fortelor de ordine, risca o incaierare a acestora cu bandele lui Vadim Tudor. Intr-adevar, ea ar fi putut avea loc, totusi Vacaroiu ascunde astfel un alt lucru, extrem de grav. Cine a introdus aceste bande in cladirea parlamentului, in conditiile in care orice persoana era sever verificata si perchezitionata la poarta? Vadim Tudor in persoana determinand retragerea fortelor de ordine? Atunci Vadim controleaza aceste forte, direct sau indirect, si poate oricand teroriza din nou parlamentul. Va fi, si aceasta, tot un „circ”? Ca martor ocular, pot afirma ca bandele lui Vadim au intrat in tribune exact in „pauza de consultare” ceruta de partidul conservator. Rasul unor deputati la acest anunt a fost inadecvat: el semnaliza coniventa dintre PC, PRM si presedintele Adunarii.
Datoria lui Vacaroiu era sa ordone macar evacuarea tribunelor. N-a facut-o, ascunzandu-si sub un pretext motivul real: decizia PSD de-a adopta un curs mijlociu, chipurile echidistant de condamnarea comunismului, prin presedintele Basescu, si de apararea lui, prin PRM, scotand apoi, ca intotdeauna in trecut, castanele din foc cu mainile PRM-ului.
In fata vacarmului peremist, o voce – Basescu -, si o tacere, a parlamentului. De unde intrebarea mea: cine apara parlamentul in parlament?
