17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialCine a platit la premiile "Observator cultural"

Cine a platit la premiile „Observator cultural”

La Premiile revistei "Observator cultural", editia a doua, a atras atentia si altceva decat numele premiatilor. si-a bagat coada Securitatea, de doua ori. O data, la inceputul ceremoniei. Surprins, il vazusem in loja din stanga pe Emil Constantinescu, cu acelasi zambet putin ingust cu care, odinioara, ii dadea peste nas lui Ion Iliescu cel cu zambetul larg. Dar mimica aceasta nu mai are demult nici un efect. M-am gandit, vazandu-l pe candidatul CDR, cat de emotional mi-a fost primul vot, in 1996, atunci cand l-am ales pe presedintele care credea in Dumnezeu in detrimentul liber-cugetatorului, ca si cum acesta ar fi criteriul competentelor unui sef de stat. In fine.

 

Premiul redactiei "Observatorului cultural" i-a revenit lui Neculai Constantin Munteanu, care, in scrisoarea trimisa pe adresa redactiei, a tinut sa remarce neputinta atat a lui Iliescu, cat si a lui Constantinescu in lupta cu structurile Securitatii. Fapt perfect adevarat. Auzindu-i mesajul, ultimul a iesit din sala. Suparat ca un copil. si atunci m-am gandit daca, desi mult mai constient de raul facut, Iliescu n-a fost mai degraba om politic decat acest profesor universitar de geologie care, cu exceptia faptului ca l-a adus pe Clinton la Bucuresti, nu si-a tinut nici una din promisiunile "morale" facute. In al doilea rand, de la sectiunea Critica-eseu a lipsit, din shortlist, candidatura lui Sorin Antohi. Fara indoiala, cartea sa "Razboaie culturale" ar fi meritat chiar premiata. La premiile "Observatorului cultural", unii au primit, altii au si platit.

Cele mai citite

Institutul Regional de Oncologie din Iași are cabinet de vaccinare anti HPV

A fost deschis primul cabinet de vaccinare anti-HPV din zona Moldovei, situat la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al Institutului Regional...

România, cea mai ridicată inflație din UE pentru a șasea lună consecutiv

Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut în luna august la 2,4%, de la 2,8% în iulie, conform datelor publicate miercuri de...

Institutul Regional de Oncologie din Iași are cabinet de vaccinare anti HPV

A fost deschis primul cabinet de vaccinare anti-HPV din zona Moldovei, situat la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al Institutului Regional...
Ultima oră
Pe aceeași temă