Un ziar local deținut de membri ai familiei Bosânceanu, „Cuget liber”, a reacționat dur după articolul în care „România liberă” prezenta situația financiară a Șantierul Naval Constanța (SNC), șantier cumpărat de la statul român de o firmă cu sediul în insulele Marshall. O reacție de tip comunist, o înfierare proletară, care le-a adus unora aminte că ziarul respectiv este continuarea unui oficios ce apărea în vremea lui Nicolae Ceaușescu. Acum, publicația are ca asociați persoane juridice o firmă din Cipru, Agi Argonaut Global Investment Ltd, și este administrat de trei persoane, potrivit datelor furnizate de Vrajitorul.eu: Dumitrița Bosânceanu, soția lui Gheorghe Bosânceanu, Robert Eugen Bak și Alexandrina Negrilă.
Pe prima pagină a acestui ziar, autorul articolului „Cum să pierzi când faci afaceri de un miliard de lei”, publicat de „România liberă“, este numit „tonomat”. Mai mult, directorul SNC, Radu Rusen, se plânge de faptul că nu i s-a cerut un punct de vedere referitor la cifrele prezentate.
Dezinformare
Acuzațiile că nu s-a cerut un punct de vedere sunt eronate. Autorul articolului din România liberă a cerut în scris un punct de vedere conducerii șantierului și a așteptat o săptămână pentru răspuns, presupunând că cei de la SNC sunt ocupați și nu au timp să ofere, de pe o zi pe alta, cifrele solicitate. Întrebările au fost adresate în scris, chiar pe e-mail-ul oficial al companiei, care apare și pe site, pentru că era vorba de cifre și pentru că, așa cum spuneau latinii, „Verba vo-lant, scripta manent”. Rugam conducerea șantierului să confirme cifrele (pe care le verificasem din două surse) și chiar să ne ofere un punct de vedere referitor la perspectivele companiei. După ce a fost acuzat de lipsă de deontologie, autorul textului din România liberă a publicat pe pagina sa personală de socializare întrebările adresate SNC și a cerut un drept la replică ziarului „Cuget liber”, drept la replică ce nu a fost acordat încă. Mai mult, autorulului articolului din „România liberă“ nu i s-a cerut niciun punct de vedere (apropo de deontologie). Radu Rusen spune că e-mail-ul trimis de România liberă a ajuns în „zona de junk”, deși a fost trimis, repetăm, pe adresa de office. Ne-a mai spus că trăim într-o societate modernă, cu multiple soluții de conecta-re. Semnătura din e-mail nu conținea însă număr de telefon sau alte date de contact.
Întrebări fără răspuns
Pentru că între redactorul „România liberă“ și directorul SNC, Radu Rusen, s-a stabilit un dialog, am revenit cu rugămintea de a ne răspunde la câteva întrebări, din dorința de a informa corect și complet cititorii noștri. Emailul a fost trimis direct pe adresa directorului. Întrebările adresate sunt:
1. De ce SNC a fost cumpă-rat de o firmă înregistrată în insulele Marshall, și nu de un SRL din România? De ce funcționează cu un acționar din insulele Marshall? Sunt avantaje/dezavantaje pentru companie/statul român?
2. Au existat datorii șterse de către statul român, în momentul privatizării? Dacă da, care este cuantumul lor?
3. Este adevărat că celor care aveau de recuperat, în momentul privatizării, bani de la SNC (inclusiv Consiliul Municipal Constanța), li s-a transformat datoriile în acțiuni, la valoarea nominală de 25.000 de lei, dar le-au vândut cu 1.600 de lei către SNC?
4. Citez dintr-un comunicat de presă al APAPS. „Pe o perioadă de patru ani de la data finalizării prezentului Contract, Cumpărătorul se obligă să menţină un număr de 2.510 salariaţi, angajaţi cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată şi să nu facă disponibilizări colective. Diminuarea pe această perioadă a numărului de personal pre-luat se va face numai pentru următoarele situații: angajări pe perioadă determinată, convenții civile, cumul de funcții, pensionări, desfaceri disciplinare ale contractelor individuale de muncă, demisii și alte cauze naturale”. Întrebare: câți angajați au fost dați afară în primii 4 ani și de ce? S-au respectat clauzele privatizării?
5. La momentul privatizării s-a vândut, din informațiile noastre, numai infrastructura, iar domeniul public a rămas la stat. Cum a ajuns SNC proprietar pe teren, ținând cont că este printre singurele firme care au reușit? (circa 744.000 de mp, din informațiile noastre).
L-am asigurat pe domnul Rusen că putem aștepta un timp mai îndelungat pentru a primi răspunsurile. Acestea au venit însă relativ repede (9 noiembrie 2017) de la Departamentul Juridic al SNC. De fapt, este vorba despre un singur răspuns: „Vă rugăm să notați că datele solicitate nu au caracter public.”
Reamintim că SNC a apărut în 1892, când Ministerul pentru Lucrări Publice face referire la Atelierul de Reparații din Portul Constanța. A fost însă dezvoltat de statul comunist, care a decis, în 1950, să înceapă și un program de construcții de nave. A fost privatizat în 2002, pe timpul guvernării PSD.
Restul e tăcere
De ce nu răspunde SNC la întrebările de mai sus? Departamentul Juridic al companiei poate avea dreptate, din punct de vedere legal. Considerăm însă că cititorii și contribuabilii trebuie să știe răspunsurile, pentru că vorbim despre una dintre cele mai mari societăți comerciale din Constanța și din România. Și pentru că, așa cum notam în întrebarea numărul 3, au avut de recuperat bani de la fostul șantier inclusiv constănțenii, prin Consiliul Local. Este important de explicat și ce s-a întâmplat cu salariații. De ce a scăzut brusc numărul de la 2.510, încă din primul an, deși contractul de privatizare prevedea că reducerea se va face numai pe cale naturală? Au fost respectate prevederile contractului? Despre privati-zare SNC s-a scris și s-a vorbit, de către presă (inclusiv de „România liberă“) și de către politicieni mult și bine, dar acest subiect a fost mai puțin dezbătut. Să fie acesta cuiul lui Pepelea? Sau faptul că, din informațiile noastre, SNC ar fi devenit proprietar pe teren, în condițiile în care nici Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța, care aparține statului, nu deține teren în port, ci îl administrează? Sunt întrebări la care cineva trebuie, totuși, să răspundă.
