11.9 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialCinci documentare de exceptie la Cinemateca Astra

Cinci documentare de exceptie la Cinemateca Astra

Cinemateca Astra Film, proiectul Studioului Astra Film din Sibiu inclus in cadrul programului Sibiu CCE 2007, prezinta in zilele urmatoare cinci filme documentare de exceptie. Luni, de la ora 14.00, in sala de proiectii din sediul din Piata Huet va rula documentarul "Thomson of Arnhem Land/Thomson din tinutul Arnhem". Este povestea unui atac al aborigenilor din Australia asupra colonistilor de rasa alba si a tanarului antropolog Thompson, care s-a oferit sa plece in Arnhem Land ca voluntar, pentru a preveni un posibil razboi rasial. Tot restul vietii sale l-a dedicat apoi studiului comunitatii, aborigenilor, materialele colectate de el fiind considerate astazi un adevarat punct de reper in studiile etnografice. Documentarul "Herdsmen/Pastorii", programat marti, urmareste o familie de cazaci din cea mai vestica provincie a Chinei, Xingjiang, pe parcursul unui an. Etnicii cazaci din China se inrudesc cu populatia Kazahstanului si vorbesc aceeasi limba. Dar, in timp ce in Kazahstan regimul sovietic i-a transformat pe toti in agricultori sau muncitori, cazacii din Xingjiang si-au pastrat stilul de viata nomad. si astazi ei se considera adevarati "oameni liberi", care duc un stil de viata in armonie cu natura. "What Magdalena Said/Ce a spus Magdalena" este documentarul care va rula in cursul zilei de miercuri. Filmul exploreaza lumea al carei produs este Magdalena, candidata la titlul Miss Cehoslovacia 1993, in juxtapunere cu cea a romilor cehi, aflati in pericol de a-si pierde caminul si cetatenia. Un documentar despre istoria recenta a tarilor de dupa fosta "Cortina de fier", precum si despre problemele social-politice pe care le-a adus cu sine dezintegrarea fostului bloc comunist din Europa de Est. "Exclusive Suburb/Cartier rezidential" este povestea, prezentata joi, a unor oameni fara avere. Ica, Laci, Pisti si Miklos nu au locuinta si nici alte proprietati de valoare. Traiesc ca niste nomazi, cu resemnarea faptului ca ziua de maine ii va gasi mereu intr-un alt loc. Filmul ii urmareste pe parcursul a opt luni, timp in care viata lor decurge intre rutina zilnica si momentele dramatice cu care se confrunta. "Dureri ascunse/Hidden Sorrows" descrie lupta rromilor pentru egalitate intr-o societate care continua sa-i considere cetateni de mana a doua. Documentarul analizeaza din interior saracia extrema in care traiesc urmasii celor deportati si discriminarile la care sunt supusi in fiecare zi.

Caseta evenimente:
Academia Europeana de Poezie, reuniunea anuala, la Sibiu CCE 2007, eveniment USR, Hotel Imparatul Romanilor, ora 9.00
"Thompson din tinutul Arnhem", documentar, John Moore, Studioul Astra Film, Piata Huet, ora 14.00
Recital de poezie europeana, moderator Ana Blandiana, interpretare in limba romana Ion Caramitru, foaier Sala Thalia, ora 19.00
"A personal territory/A fisherman’s dream", expozitie personala Ciprian Muntiu, vernisaj, Galeria Art-Vo, strada Magheru, ora 19.00

Cele mai citite

Scene apocaliptice la Zaporojie după atacul Rusiei: „Maşinile au luat foc, copacii au fost puşi la pământ”

Rusia a atacat din nou Ucraina cu valuri de drone. La Kiev, asaltul a durat cinci ore. Bombardamentul a avut loc în ziua în...

Ghid rapid pentru machiajul perfect în 5 pași

Când vine vorba de machiaj, simplitatea este cheia. Dacă te grăbești dimineața sau ai un eveniment neașteptat, e important să ai o rutină rapidă...

Când clopotele se bat cap în cap

Furtuna și ploile abundente de zilele trecute au stârnit pe toți meteorologii și reporterii de televiziune, care s-au grăbit să propovăduiască apocalipsa, băgând...
Ultima oră
Pe aceeași temă