UPDATE 12.48: Reprezentanții Distrigaz Sud Reţele spun că nu au fost depistate scurgeri de gaze în rețeaua de gaz a blocului de garsoniere din Rovinari unde șase copii și tatăl acestora au fost găsiți morți după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, cauza fiind o improvizație la instalația de gaz.
Într-un comunicat de presă transmis luni, reprezentanții Distrigaz Sud Reţele spun că o echipă de intervenție a companiei a mers la blocul din Rovinari în care un bărbat și șase copii au murit intoxicați cu monoxid de carbon și au sistat alimentarea cu gaze a garsonierei în care locuiau cele șapte victime.
Reprezentanții Distrigaz Sud Reţele mai spun că în urma verificărilor nu au fost depistate scurgeri de gaze în rețeaua de gaz a blocului în care locuiau victimele.
”Precizăm că în urma măsurătorilor efectuate pe reţeaua de gaze din zonă nu s-au depistat scurgeri de gaze. Din primele cercetări s-a constatat că intoxicaţia cu monoxid de carbon a fost cauzată de o improvizaţie la instalaţia de utilizare a gazelor naturale. Pentru a beneficia de gaze naturale în condiţii de siguranţă, recomandăm clienţilor să nu recurgă la improvizații ale instalațiilor de utilizare a gazelor naturale deoarece acestea le pot pune viața în pericol”, adaugă reprezentanții furnizorului de gaze.
UPDATE 09.40: Un al șaselea copil – un băiețel de cinci ani – a fost găsit mort, luni dimineață, în spatele unui fotoliu, în garsoniera din Rovinari unde tatăl acestuia și cinci frați fuseseră descoperiți decedați, cel mai probabil după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon.
––
Cinci frați cu vârste cuprinse între un an și șapte ani, precum și tatăl acestora au fost găsiți morți, luni dimineață, într-o garsonieră din Rovinari.
Potrivit Mediafax, prima ipoteză fiind că decesul ar fi fost provocat de o intoxicație cu monoxid de carbon provenit de la o instalație de încălzire improvizată.
Potrivit primelor informații furnizate de primarul localității Rovinari, Dorin Filip, copiii au vârste cuprinse între un an și șapte ani și sunt frați, ei locuind cu tatăl lor într-o garsonieră dintr-un bloc din Rovinari.
Luni dimineață, cei cinci copii și tatăl acestora au fost găsiți decedați, după ce vecinii au simțit miros de gaz și a fost spartă ușa garsonierei.
Primarul spune că locuința în care stăteau aceștia era încălzită cu o instalație termică improvizată, care în cursul nopții de duminică spre luni nu ar mai fi evacuat gazele în exterior din cauza vântului puternic.
Conform sursei citate, și alți doi copii dintr-o garsonieră de la etajul superior s-au intoxicat cu monoxid de carbon, ei fiind transportați la spital și fiind în afara oricărui pericol, mai scrie sursa citată.
La rândul său, administratorul public al orașului Rovinari, Constantin Podaru, a spus că mama copiilor este plecată la muncă în Italia și că familia mai are un copil, care nu a fost găsit însă în garsonieră, presupunându-se că a dormit în altă parte.
La fața locului se află reprezentanți ai Poliției Gorj, ai ISU, precum și ai furnizorului de gaz, care a oprit alimentarea cu gaz în bloc.