A trebuit să citesc, în ultima vreme, o puzderie de articole despre amenajările interioare. Operaţiunea a fost, în sine, un calvar. De ce?
Mi-e jenă să mărturisesc tot adevărul, vă ofer doar trei indicii. Primul: am 40 de ani şi încă fac confuzie între gri şi bej, iar cuvântul „vernil” mă blochează pentru cel puţin un sfert de oră, cu gura deschisă şi ochii ceţoşi. Al doilea: abia aseară am aflat cum se cheamă mustăţile ce ies din marginile covorului -„franjuri”, cărora eu le ziceam, foarte poetic, „aţe”. Iar al treilea motiv este următorul: dacă mă pui să aleg un model de faianţă pentru bucătărie, decid promt să spoiesc toţi pereţii cu lavabilă, evident că albă.
(Nevastă-mea încă se întreabă la ce s-o referi particula „bine” din jurământul pe care l-a depus, cu prea mare uşurinţă, acela de a-mi fi alături „la bine şi la rău”.)
Ca să-mi fie mai uşor de îndurat cazna, am încercat nu doar să citesc, ci şi să înţeleg ce citesc (lucru care nu mi se întâmplă atât de des cum v-aţi închipui. Mai ales când e vorba de obligaţii de serviciu, mă străduiesc pe cât posibil să-mi fac treaba cu neasemuită candoare, adică fără să pricep ceva).
Treaba a mers relativ bine cât am rămas între noi, europenii. Când, însă, am trecut la chinezi, m-am simţit ca şi cum m-aş fi îmbătat pe Lună şi, neavând grijă pe unde calc, am căzut dracului pe Pământ (încă şi mai grav, în Balta Albă din Bucureşti).
În primul rând, nu-mi dă pace o idee pe care am regăsit-o cam peste tot: aceea că chinezii n-ar pune un băţ de bambus peste celălalt dacă nu sunt siguri că respectă principiile feng shui. Iar aceste principii au fost stabilite odată pentru totdeauna, acum câteva mii de ani.
Regula de căpătâi este să nu faci nicio mişcare până nu eşti convins că „dragonul” o agreează. Ce este dragonul? Un fel de energie târâtoare, o şopărlă confecţionată dintr-un soi de plasmă, care nu se jenează să se fâţâie neinvitată prin casa ta, ba chiar să-ţi dea şi porunci despre cum să ţi-o mobilezi. Cam ca soacră-mea, cu diferenţa că nu se vede cu ochiul liber.
Cum ar veni treaba, orice chinez o duce mai rău decât orice român, luat la întâmplare. Eu, de pildă, mut dulapurile după cum îi vine nevesti-mii. Dacă aş fi chinez, ar trebui să ascult şi de nevastă-mea, şi de balaur.
(„Unde punem patul, dragă?, întreabă chinezul. Să vedem, iepuraşule, răspunde chinezoaica, trebuie să ne gândim la un loc care i-ar conveni cel mai mult dragonului!” Sper că nu vă gândiţi la ce cred eu, când chinezoaica se referă la „dragon”. Media de înălţime a chinezilor e undeva la un metru şi ceva, deci niciunul nu poate fi bănuit că umblă cu dragonul la purtător. )
Când muţi un scaun sau împingi un ficus prin casă, trebuie să te gândeşti mai întâi dacă nu vexezi, cumva, reptila energetică. Ştiu, e casa ta, pentru ea plăteşti rate care te înconvoaie şi ai vrea şi tu, la schimb, să ai un cuvânt de spus, după ce nevasta rosteşte o mulţime de fraze. Crezi că se poate? Nu. Întâi trebuie consultat dragonul şi de-abia după ce el îşi dă ok-ul poţi să treci la treabă. Dacă dragonul zice „asta-mi stă-n drum”, n-ai ce face, te supui şi muţi televizorul din sufragerie în debara, iar meciul îl vezi stând în hol.
