Membrii Partidul Comunist Chinez (PCC), vinovați de practicarea de „activități superstițioase”, vor fi excluşi din partid, ca urmare a eforturilor președintelui Xi Jinping de a întări controlul ideologic asupra celor 88 milioane de membri, potrivit AFP, citat de Agerpres.
Astfel, noile prevederi din regulamentul disciplinar, intrat în vigoare de la 1 ianuarie, prevede excluderea din partid a celor care ‘organizează’ activități superstițioase, și avertizarea celor care se limitează să ‘participe’ la astfel de activităţi. Astfel, practicarea unor ‘superstiții feudale’, precum divinația sau feng-shui, devine o încălcare explicită a disciplinei de partid.
Noile prevederi sunt mai drastice decât versiunea anterioară a regulamentului, datând din 2003, în care ‘superstițiile feudale’ erau incluse într-o categorie mai generală de activități ‘care perturbă productivitatea, munca sau ordinea publică’.
„Pentru un funcționar de partid, a nu mai crede în marxism-leninism, ci în feng-shui, reflectă lipsa sa de credință și problemele legate de valori”, a explicat director adjunct al Centrului de cercetări privind integritatea guvernamentală, de la Universitatea din Beijing, Zhuang Deshui, citat de agenția Xinhua.
Mai mulți responsabili de rang înalt ai Partidului Comunist au fost acuzați în ultimii ani de participare la ‘practici superstițioase’. Printre ei, Zhou Yongkang, fost șef al securități chineze și cel înalt responsabil căzut în dizgrație pentru corupție, care îi ceruse sfaturi lui Cao Yongzheng, clarvăzător și maestru de qigong (o formă de gimnastică tradițională chineză).