6.9 C
București
vineri, 31 ianuarie 2025
AcasăSpecialChina avertizează statele să nu susţină laureatul premiului Nobel

China avertizează statele să nu susţină laureatul premiului Nobel

China avertizează că vor fi „consecinţe” dacă guvernele îl vor susţine pe laureatul premiului Nobel pentru pace din acest an, Liu Xiaobo, la decernarea premiului.

Potrivit BBC, vice-ministrul de externe chinez Cui Tiankai a declarat că premiul este foarte politizat şi reprezintă o „provocare pentru sistemul juridic al Chinei”.

Diplomaţii din Oslo, capitala Norvegiei, au declarat că Ambasada Chinei a trimis scrisori care îi avertizează să nu participe la decernarea premiului.

Liu Xiaobo a fost încarcerat în decembrie 2009 pentru acţiuni împotriva guvernului după ce a solicitat reforma completă a politicii în China.

Decizia de acordare a premiului Nobel pentru pace disidentului chinez, a fost condamnată agresiv de guvernul comunist. Acesta a acuzat că premiul este echivalent cu „încurajarea crimei”.

China foloseşte momentul decernării premiului Nobel pentru pace ca instrument politic, mai notează BBC.

„Problema pentru unele ţări europene este simplă: vor să fie parte a jocului politic de provocare a sistemului judiciar al Chinei sau vor să dezvolte relaţii cu adevărat prietenoase cu guvernul chinez şi poporul condus de acesta?”, mai spune vice-ministrul de externe Cui Tiankai.

„Ce imagine vor să lase chinezului de rând? Din punctul meu de vedere acestea sunt variantele. Trebuie să ia o decizie potrivit propriilor judecăţi”, a completat vice-ministrul chinez, citat de BBC.

Un comentariu publicat vineri în Ziarul Poporului, cotidianul de curte al partidului comunist din China, descrie premiul Nobel ca un instrument politic folosit de Occident pentru atacarea Chinei aflate în ascensiune.

În ciuda avertizărilor, majoritatea ambasadorilor europeni de la Oslo a confirmat participarea la ceremonia decernării premiului pentru pace.

Nu se ştie încă cine va primi premiul în numele lui Liu Xiaobo.

 

Cele mai citite

Tablou Van Gogh descoperit la un târg de vechituri. A fost cumpărat cu 50 de dolari

Un tablou cumpărat de la o vânzare de garaj din Minnesota a fost identificat de către experți ca fiind un portret necunoscut anterior realizat...

Ministerul Finanțelor a împrumutat aproape 2 miliarde de lei prin titluri de stat

Ministerul Finanțelor a atras joi 1,97 miliarde de lei de la bănci prin două licitații cu titluri de stat, stabilind dobânzi anuale de 6,98%...

MAE din Ucraina reacționează la comentariile lui Călin Georgescu: Repetă propaganda rusă

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tykhyi, a reacționat, joi, la „declarațiile provocatoare” ale lui Călin Georgescu, care a promovat revizionismul...
Ultima oră
Pe aceeași temă