1.4 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialCheltuieli anticriză în Bistriţa

Cheltuieli anticriză în Bistriţa

Peste 50.000 de euro vor fi cheltuiţi, la Bistriţa, pentru un plan local de combatere a efectelor crizei. Majoritatea banilor provin, însă din fonduri europene, de la bugetul local urmând să fie cheltuiţi doar 4.000 de euro. Primăria Bistriţa a aderat la ESIMEC (Economic Strategy and Innovation in Medium size Cities), un proiect de capitalizare prin care se oferă autorităţilor locale şi regionale din diverse ţări ale UE instrumente specifice pentru a elabora strategii economice şi inovatoare în vederea combaterii efectelor crizei economice. Potrivit autorităţilor, principalul obiectiv al proiectului este acela de a dezvolta strategii economice inovatoare pentru oraşele de mărime medie. Astfel, oraşele ar urma să fie sprijinite astfel încât să facă faţă efectelor crizei economice şi financiare, şi de a promova un nou model de dezvoltare bazat pe Agenda de la Lisabona şi Agenda de la Gothenburg.

Discuţii pentru strategie

„Strategiile vor fi inovative deoarece vor capitaliza valori şi specifice locale, precum şi bune practici. În contextul actualei crize economice, Bistriţa are nevoie de elaborarea unui plan local de acţiune şi a unei strategii economice şi de inovare pe termen lung”, a declarat primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu.
În prima etapă a proiectului, au avut loc întâlniri ale partenerilor, o vizită de lucru la Bistriţa a liderului de proiect, dar a fost elaborat şi un studiu de caz privind profilul fiecărui partener.
În perioada următoare, banii europeni vor fi cheltuiţi pe: evenimentul de lansare a celei de a doua faze a proiectului, evenimente transnaţionale, evenimentul final de diseminare a proiectului, întâlniri ale Grupului Local de Suport URBACT II, elaborarea Planului Local de Acţiune.
Valoarea totală a proiectului pentru municipiul Bistriţa, în calitate de partener, este de 53.304 de euro pentru ambele faze ale proiectului.

Trei surse de finanţare

Pentru prima fază a proiectului, valoarea acestuia este de 8.700 de euro, din care asistenţă financiară nerambursabilă 80%, cofinanţare naţională 13% şi o contribuţie proprie de 609 euro, ce reprezintă 7% din valoarea proiectului. Pentru cea de-a doua fază a proiectului, de implementare, valoarea este de 44.604 de euro, din care asistenţă financiară nerambursabilă FDER 80%, cofinanţare naţională 13% şi contribuţie proprie – 3.122,28 de euro, adică 7%.

Cele mai citite

Prognoza meteo pentru Anul Nou și luna ianuarie 2025: Vreme mai caldă decât de obicei

Meteorologii au emis o prognoză detaliată pentru perioada sărbătorilor de Anul Nou și pentru luna ianuarie 2025, anunțând temperaturi mai ridicate decât cele normale,...

Misterul scufundării mega-iahtului Bayesian: Întrebări, teorii și lecții pentru industria navală

O investigație a jurnaliștilor de la The Telegraph dezvăluie detalii despre design, circumstanțele meteorologice extreme și speculațiile din jurul tragediei care a șocat lumea navigației de...

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun

Dua Lipa și Callum Turner s-au logodit în timpul sărbătorilor de Crăciun, confirmând zvonurile care circulau despre relația lor. Dua Lipa și Callum Turner...
Ultima oră
Pe aceeași temă