37.2 C
București
duminică, 14 iulie 2024
AcasăSpecialCheia eliberării lui Adrian Năstase

Cheia eliberării lui Adrian Năstase

Pentru ieşirea lui Adrian Năstase din penitenciar, aparatul de propagandă al USL a pregătit din timp o atmosferă de “Cântarea României”.

Ca în vremurile bune ale guvernării Năstase, show-ul beneficiază de participarea unor politicieni de top (de la actualul premier şi de la Ion Iliescu, în jos), de implicarea dusă la absurd a trustului media controlat de Dan Voiculescu (pe lângă nebuniile Antenei 3, Jurnalul Naţional a îndrăznit să compare soarta lui Adrian Năstase cu cea a marelui Iuliu Maniu şi a altor eroi ucişi de temniţele comunise), dar şi de aportul unei instituţii de stat, TVR, a cărei slugărnicie a făcut furori în perioada 2000-2004, când, folosind resurse publice, i-a făurit chip cioplit prim-ministrului cu aere de voievod.

Şi, apropo de televiziunea publică, putem înţelege de pe acum cât de agresive vor fi în continuare odele dedicate lui Adrian Năstase, din moment ce şefii instituţiei nici nu au aşteptat ieşirea acestuia din penitenciar pentru a sugera naţiunii că este vorba de un nevinovat care a înfundat puşcăria politică a lui Băsescu.

În acest sens, instituţia a promovat pe site-ul oficial un apel patetic şi lispit de relevanţă jurnalistică, lansat pe Facebook de Andrei, fiul fostului premier.

Toată butaforia menită să împacheteze eliberarea din puşcărie a fostului premier are un singur scop: reinventarea omului politic Adrian Năstase.

El însuşi a mirosit din timp că, într-o ţară ca România, unde busola bunului simţ dă rateuri jenante, un personaj condamnat pentru corupţie, mai ales unul de talia sa, nu are de ce să se retragă în sânul familiei.

Din contră, are posibilitatea să pluseze, să-şi vadă de reconstruirea carierei şi să aspire la funcţii înalte în stat şi în partid.

Totodată, el însuşi a coordonat această campanie, iar blogul personal i-a folosit din plin să spargă bariera carcerală şi, de dincolo de gratii, să facă trei lucruri esenţiale: să se martirizeze; să le transmită pesediştilor mesaje-cheie (inclusiv ameninţări voalate) pentru a-i forţa pe toţi, chiar şi pe cei care pe parcurs l-au trădat, să strângă rândurile şi să pună umărul la renaşterea sa; nu în ultimul rând, să îşi întreţină minut cu minut profilul de lider incontestabil al PSD, de politician perfect racordat la actualitate, dar şi mereu preocupat de linia strategică pe care ar trebui să o urmeze România, într-un context intern alunecos şi unul internaţional inflamat.

Prin urmare, paradigma penală, în care ne-am obişnuit în ultimii ani să plasăm personajul Adrian Năstase, nu mai este singura de atualitate.

De aici înainte, cea politică va atârna tot mai greu.

Adrian Năstase nu a ieşit din puşcărie ca să se retragă în blocul din Zambaccian, ci ca să conteze din nou în jocurile politice.

E greu de anticipat ce noutăţi vor apărea pe CV-ul fostului premier odată cu reîntoarcerea sa în politică.

Cert este, însă, că pentru viaţa publică din România, revenirea sa pe scena politică este o veste proastă.

Pe de o parte, siajul lăsat de reinventarea lui Năstase va readuce în prim-plan personaje de tristă amintire, baroni şi oportunişti care aşteptau cu sufletul la gură şansa de a reveni la butoane.

Politica românească era deja suprapopulată cu astfel de specimene.

De azi înainte, însă, aerul va devenit şi mai irespirabil.

Pe de altă parte, politicianul Năstase va îngroşa rândurile celor care înţeleg evoluţia ţării strict prin prisma intereselor netransparente.

Din moment ce a pozat permanent într-un deţinut politic şi nu într-unul de drept comun, din moment ce a respins constant tot ceea ce au scris în motivare judecătorii care l-au condamnat, e greu de crezut că Adrian Năstase s-a îndreptat în perioada petrecută în penitenciar, că a reflectat pe bune la ceea ce a făcut şi că a decis să nu repete greşelile care l-au adus în situaţia respectivă.

În fine, că tot vorbim de independenţa justiţiei, stabilitatea statului de drept şi drumul european al României, vă recomand să identificaţi frustrările de ordin personal ale lui Adrian Năstase, să vă reamintiţi perioada 2000-2004 şi, în fine, să parcurgeţi măcar o parte din textele publicate pe blogul “nastase.wordpress.com”.

Veţi înţelege, astfel, de ce adversarii declaraţi ai României şi cei ai domniei legii au în sfârşit de ce să jubileze.

În echipa lor se pregăteşte să intre o piesă cu adevărat grea.

Una care, pe deasupra, va câştiga rapid şi un suport popular semnificativ.

P.S.: O singură variabilă mai poate da peste cap lucrurile – dosarul Zambaccian.  

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă