20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialChavez devine un nou Castro

Chavez devine un nou Castro

In cadrul unei sesiuni simbolice, care a avut loc intr-o piata publica din centrul capitalei Caracas, cei 167 de deputati ai Adunarii Populare a Venezuelei au votat in unanimitate, prin ridicarea mainii, Legea "abilitarii", prin care presedintele Hugo Chavez capata puteri depline, timp de 18 luni, pentru a legifera prin decrete infaptuind "revolutia socialista".
Atmosfera a fost mai degraba cea a unui miting popular (manifestare atat de draga "idolului" lui Chavez, Fidel Castro, si dictatorilor in general), cu presedinta Parlamentului, Cilia Flores, strigand in timpul asa-zisului vot: "Traiasca patria lui Bolivar! Traiasca poporul suveran! Traiasca presedintele Hugo Chavez! Traiasca socialismul!"
Peste 500 de simpatizanti ai presedintelui, imbracati in rosu, culoarea "chavismului", s-au adunat in piata dominata de statuia lui Simon Bolivar, eroul independentei Venezuelei. Aflat la inceputul unui al doilea mandat de sase ani, Chavez urmareste sa reimpuna controlul statului asupra productiei de petrol din regiunea Orinocco, unde se afla cele mai mari rezerve de hodrocarburi ale Venezuelei.
Discipolul lui Fidel intentioneaza sa propuna si un amendament la Constitutie prin care sa i se permita sa candideze la presedintie de cate ori vrea. In fata acestor manifestari dictatoriale, presedintele SUA, George W. Bush, s-a declarat ingrijorat pentru poporul venezuelean, iar seful serviciilor de informatii americane, John Negroponte, a declarat ca, prin deciziile sale, Chavez "ameninta democratiile din regiune".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă