0.2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSpecialCFR are un nou director

CFR are un nou director

CFR SA a numit un nou director general, Dan M. Costescu, conducerea companiei care administrează reţeaua feroviară publică fiind asigurată anterior, din poziţia de interimat, de Macarie Alexandru Moldovan, care revine la funcţia de director general adjunct al direcţiei tehnice, potrivit Mediafax.

Costescu, 46 de ani, a fost numit director general al CFR în urma unui proces de selecţie desfăşurat în baza OUG 109/ 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi va prelua luni conducerea executivă a companiei, a anunţat CFR, într-un comunicat.

Citește și:  UPDATE. Conducerea CFR SA, demisă pentru management defectuos

"Experienţa profesională, acumulată în cei peste 20 de ani de activitate în domenii precum management, dezvoltare de afaceri feroviare, conducere şi implementare de proiecte, consultanţă feroviară, cercetare sau academic, i-a permis ocuparea până în prezent a unor poziţii reprezentative în companii private sau de stat, din România şi Europa, din domenii precum industrie sau exploatare feroviară. A fost responsabil individual sau în echipe complexe, pentru strategiile de achiziţie, restructurare, repoziţionare pe piaţă sau integrare în structura dorită de acţionariat, ori autoritatea tutelară a unor companii precum: Romvag (România), Karsdorfer Eisenbahn – KEG/Cale Ferată Privată (Germania), Autoritatea Feroviară Română (AFER)", se arată într-un comunicat al CFR.

Noul şef al CFR SA a înfiinţat, dezvoltat şi condus companii de inginerie feroviară, precum Forschung Mess – und Daten-Technik Zentrum (Germania) şi Sistematic Engineering (România).

Ministerul Transporturilor a anunţat la 1 aprilie 2014 că Macarie Alexandru Moldovan, general adjunct la direcţia tehnică, a preluat interimar conducerea CFR SA. El îl înlocuise în această poziţie pe Ionel Voicu.

Cele mai citite

Nicuşor Dan anunță că nu se retrage din cursa prezidenţială

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat ferm că nu intenţionează să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nicuşor Dan a anunţat că urmează să...

Germania vrea să trimită militari într-o eventuală zonă demilitarizată din Ucraina

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, s-a declarat sâmbătă deschis ideii trimiterii de soldaţi germani în Ucraina dacă o zonă demilitarizată ar fi instituită...

Friedrich Merz, liderul opoziției conservatoare din Germania: Trump va aduce mai multă claritate în Uniunea Europeană

Al doilea mandat al lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA va aduce claritate pentru Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă, la Berlin,...
Ultima oră
Pe aceeași temă