Campioana României la fotbal, CFR Cluj, a pierdut cu 0-4 meciul disputat pe teren propriu cu nemţii de la Bayern München, contând pentru etapa a patra a grupei E a Ligii Campionilor.
Gomez a reuşit un hattrick pentru bavarezi, marcând în minutele 12, 24 şi 71. Muller a închis tabela cu golul înscris în minutul 90.
După acest meci, CFR rămâne cu doar trei puncte în grupa E a Ligii Campionilor. La finele partidei, antrenorul clujenilor, Sorin Cîrţu, a declarat că victoria nemţilor a fost meritată, în ciuda scorului care a fost, poate, prea dur. Cîrţu s-a declarat nemulţumit de ratările jucătorilor săi. „Nu cred că mai avem şanse de calificare. Nu ştiu dacă, după jocul prestat în prima repriză, merităm să ne calificăm”, a declarat Cîrţu după meci.
Bayern München rămâne liderul grupei E cu 12 puncte, urmată de AS Roma – 6 puncte, CFR Cluj – 3 puncte, ultimul loc fiind ocupat de FC Basel cu 3 puncte.
Meciul a început la ora 21:45, clujenii aliniind următorul unsprezece: Stăncioiu – Panin, Piccolo, Cadu, Rada – Tomas Costa – Bastos, Dică, Culio – De Zerbi şi Traore.
De partea cealaltă, nemţii au intrat pe teren cu garnitura formată din Butt – Lahm, Van Buyten, Demichelis, Pranjic – Tymoshchuk, Ottl – Hamit Altintop, Kroos, Schweinsteiger – Gomez.
Peste 200 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine publică la meciul dintre CFR 1907 Cluj şi Bayern München, partidă caracterizată ca fiind cu grad ridicat de risc.