37.8 C
București
vineri, 19 iulie 2024
AcasăSpecialCFR atacă „Cluj Arena"

CFR atacă „Cluj Arena”

Victoria cu Sportul Studenţesc, scor 6-1, i-a făcut din nou să viseze pe oficialii celor de la CFR Cluj, iar unul din vise este legat şi de noul stadion al judeţului, „Cluj Arena”. Alb-vişinii se leagă tocmai de acest aspect, că este o arenă publică ridicată şi din banii lor şi au continuat să ceară, indirect, dreptul de a evolua pe „Cluj Arena”. În week-end-ul trecut, finanţatorul Arpad Paszkany şi preşedintele Iuliu Mureşan au anunţat din nou, prin intermediul mass-mediei, că vor ca CFR Cluj să joace pe noua arenă a judeţului.

Exemplul Milan şi Inter

„Dacă faci un spital din banii publici nu înseamnă că îi primeşti doar pe unii, iar pe alţii nu. La fel şi cu un teatru. Nu poţi să primeşti la spectacole doar o parte din spectatori. Aşa şi cu „Cluj Arena”. Am vrea să jucăm şi noi acolo sau, dacă nu, să primim 15 milioane de euro de la Consiliul Judeţean pentru a ne moderniza arena noastră”, a declarat Paszkany, completat mai târziu şi de către Iuliu Mureşan, cel care a dat exemplul lui Inter şi Milan.

„Acest stadion a fost construit pentru toţi clujenii, nu doar pentru „U”. Până la urmă, Milan şi Inter joacă pe acelaşi stadion”, a spus preşedintele feroviarilor. Răspunsul final se află, însă, în mintea şi în foile preşedintelui Consiliului Judeţean, Alin Tişe. Acesta a confirmat zilele trecute că a primit o cerere oficială din partea CFR-iştilor pentru ca ei să poată juca pe „Cluj Arena”, dar că pentru asta va fi nevoie de o întâlnire cu finanţatorul alb-vişiniilor, Arpad Paszkany, care este de aşteptat să se desfăşoare în această săptămână.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă