Cererea celor patru denunţători din dosarul Gala Bute, Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă, pentru judecare în procedură simplificată, în urma căreia ar fi putut beneficia de reducerea cu o treime a pedepselor, a fost respinsă de Instanța supremă, potrivit digi24.ro.
Ana Maria Topoliceanu, fosta directoare a Companiei Naționale de Investiții (CNI) a depus o mărturie în instanță împotriva Elenei Udrea. Fosta șefă CNI a declarat că i-a dat în două rânduri bani cash până în suma 10.000 de euro.
La rândul lui, fostul secretar general în MDRT, Gheorghe Nastasia, a declarat, la instanță, că după ce a primit geanta cu bani de la Gardean, i-a dat-o Elenei Udrea la ea în birou.
„Imediat după primirea genţii cu banii de la domnul Gardean, i-am dus această geantă doamnei ministru Udrea, la cabinet. Am găsit-o în birou, i-am lăsat geanta şi i-am spus că sunt banii de la domnul Gardean”, a spus Nastasia, potrivit Digi24.
Ştefan Lungu, Gheorghe Nastasia, Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă și-au recunoscut faptele și au cerut să fie judecați prin procedură simplificată.
Judecătorii au citit, vineri, rechizitoriul din dosarul "Gala Bute" şi le-au adus la cunoştinţă inculpaţilor drepturile procesuale. Instanţa a arătat că dacă inculpaţii recunosc în totalitate faptele, limitele pedepsei închisorii se reduc cu o treime.
Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a arătat, în faţa instanţei, că înţelege acuzaţiile care îi sunt aduse de către procurori, alege calea procesului normal şi vrea să dea declaraţii în timpul judecăţii cauzei.
Şi fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu şi fostul ministru Ion Ariton au arătat în faţa instanţei că vor să fie judecaţi în procedură normală.
Elena Udrea a declarat, în fața ÎCCJ, că își susține în continuare nevinovăția și că nu va apela la procedură simplificată. De asemenea, Udrea a precizat că dacă alți inculpați din dosar își recunosc vinovăția și cer să fie judecați prin procedură simplificată, spunând ”i-am dat șefului banii”, au avantajul că vor rămâne în libertate.
”Vor face cum vor considera de cuviință (restul inculpaților n.red). E evident că ne vom opune. Eu am fost 72 de zile arestată pentru că niște oameni au fost prinși luând bani și au spus că mi i-au dat mie. Să stea acum în proces alături de mine să demonstreze cum mi-au dat ei banii ăia”, a spus Udrea.
În dosarul Gala Pute sunt opt inculpați: fosta ministră Elena Udrea, fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea Ştefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu şi Dragoş Botoroagă.
Fosta ministră Elena Udrea este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului "Gala Bute" de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi respectiv de luare de mită în legătură cu finanţarea de către acelaşi minister a mai multor contracte.
În acest dosar, Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie. Fostul ministru este acuzat de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.