5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024
AcasăSpecialCentrul de suport Office Depot, la Cluj

Centrul de suport Office Depot, la Cluj

– Compania americana gestioneaza peste un milion de clienti corporativi, pentru care livreaza peste 50,000 de produse.

– Centrul de la Cluj va prelua functiunile mai mulotr centre din tari vest – europene.

Office depot, unul dintre cei mai mari retaileri de produse de birotica din lume, si-a grupat la Cluj-Napoca toate centrele financiare si de suport – clienti pentru Europa. In acest moment la Cluj, 227 de angajati, cei mai multi absolventi de studii superioare economice sau umaniste, respectiv limbi straine au preluat deja functiile unor centre financiare similare din Marea Britanie si Franta, care au fost inchise in acest proces. "Urmeaza ca, pana la finalul anului sa crestem numarul de angajati aici la Cluj pana la 400, prin transferarea aici a centrelor din Germania, Italia, Spania, Belgia si Olanda", a precizat Dirk Collin, managing director pentru Europa Africa si Orientul Mijlociu. "Sarcina angajatilor nostri, din cel mai mare birou integrat pe care il avem in acest moment in lume, este de a tine legatura cu cei peste 1000 de furnizori de la care luam peste 50.000 de produse, pe de o parte si cu clientii europeni pentru care livram produsele respective", a mai spus acesta.

 

Potrivit oficialilor Office Depot, Clujul a fost singurul oras din Europa care le-a oferit posibilitatea de a gasi forta de munca calificata necesara acestui demers. "Nicaieri in Europa nu gasim atat de multi tineri cate sa vorbeasca atat de multe limbi straine", a subliniat Collin. El a explicat ca salariile oferite angajatilor sunt "competitive si corelate la nivelul pietei". "Avem cateva cazuri de angajati de origine romana, care au decis sa revina in Romania, o data cu mutarea noastra aici" a declarat Matijs Backx director financiar al companiei, "si ne asteptam, ca numarul lor sa creasca cand vom inchide centrele din Italia si Spania".

Practic, centrul de servicii financiare al companiei americane se ocupa cu procesarea facturilor, asigurarea la timp a efectuarii platilor catre furnizori si, mai ales, colectarea sumelor de la clienti. "Banii colectati sunt taxati in Romania, iar impozitele aferente fortei de munca raman tot la Cluj", a declarat Collin. Compania mai detine in Europa de Est o serie de alte puncte de gestionare a afacerii, precum hale de depozitare, centre logistice, sau departamentul IT care implementeaza acum o noua platfoma de comunicatii pentru companie. Office Depot ruleaza afaceri de peste 4,5 miliarde de dolari numai in Europa.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă