Ministerulul Sănătăţii va deconta 1.700 de investigaţii oncologice la Centrul de diagnosticare a cancerului ,,Pozitron Diagnosztica PET/CT” din Oradea, care este o clinică privată cu capital maghiar. Alte 800 de investigaţii vor fi decontate unui centru cu acelaşi profil din Bucureşti.
,,Finanţarea va fi făcută în cadrul Programului naţional de oncologie. În acest program am inclus şi un subprogram care are ca scop monitorizarea activă a terapiilor specifice oncologice. Pentru cele 2.500 de investigaţii oncologice, Ministerul Sănătăţii a alocat 10 milioane de lei”, a anunţat ministrul
UDMR al Sănătăţii, Attila Cseke. Potrivit acestuia, examinarea va fi efectuată doar la recomandarea unui medic specialist şi doar pacienţilor care prezintă justificare oncologică.
Clinica din Oradea a fost realizată de o companie din Budapesta, în 2008, iar investiţia se ridică la cinci milioane de euro.